Estonia şi Letonia intenţionează să se doteze cu sisteme comune de apărare aeriană

F.D.
Internaţional / 1 iulie 2022

Estonia şi Letonia intenţionează să se doteze cu sisteme comune de apărare aeriană

Miniştrii Apărării eston şi leton au semnat ieri, în marja summitului NATO de la Madrid, o scrisoare de intenţie privind achiziţionarea în comun de sisteme de apărare aeriană cu rază medie de acţiune, relatează AFP, potrivit Agerpres.

''Agresiunea Rusiei în Ucraina demonstrează clar necesitatea de a dispune de sisteme de apărare aeriană'', a subliniat ministrul leton al Apărării Artis Pabriks, citat într-un comunicat oficial.

''Sunt încântat că punem în aplicare acest proiect cu Estonia, întărind astfel cooperarea noastră regională şi apărarea noastră comună'', a adăugat el.

Potrivit omologului său estonian, Kalle Laanet, ''summitul NATO a transmis un mesaj clar: cei care sunt pregătiţi să se apere vor fi ajutaţi''.

O propunere pentru achiziţionarea de noi sisteme de către aceste două ţări baltice vecine cu Rusia, membre ale UE şi NATO, urmează să fie discutată la sfârşitul lunii iulie.

Nici costul, nici termenele de livrare ale noului echipament nu au fost dezvăluite.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2508
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5848
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1159
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.5521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb