Eurohold: Nicio instanţă din România nu s-a pronunţat încă asupra legalităţii deciziei ASF de a retrage licenţa Euroins

F.D.
Bănci-Asigurări / 8 februarie

Eurohold: Nicio instanţă din România nu s-a pronunţat încă asupra legalităţii deciziei ASF de a retrage licenţa Euroins

Eurohold Bulgaria AD şi Euroins Insurance Group AD (ЕIG) au reacţionat joi faţă de răspunsurile Preşedintelui României, Klaus Iohannis, în plenul Parlamentului UE, cu privire la revocarea licenţei Euroins, conform unui comunicat de presă al companiei.

Potrivit sursei citate, conducerea Eurohold Bulgaria AD şi Euroins Insurance Group AD (ЕIG) afirmă următoarele:

"Declaraţiile unor politicieni români de rang înalt conform cărora instanţa română a dat dreptate deciziei autorităţii române de reglementare ASF împotriva Euroins România sunt complet lipsite de temei, manipulatoare, iresponsabile şi dăunătoare.

Este foarte neobişnuit ca un preşedinte al unei ţări să comenteze în mod părtinitor în confruntarea juridică dintre o autoritate de reglementare a pieţei şi o companie privată, în loc să se abţină de la orice comentariu care ar putea influenţa justiţia. Ar fi putut să răspundă "nu comentez", dar în schimb a continuat să incrimineze compania ca fiind vinovată, deşi procesul nici nu a început."

"Reamintim faptul că nicio instanţă din România nu s-a pronunţat încă asupra legalităţii deciziei autorităţii române de reglementare de a retrage licenţa Euroins România. Procesul în această speţă a început în urmă cu câteva zile şi încă nu au avut loc audierile pe fond.

Până acum, a existat doar o hotărâre judecătorească cu privire la contestaţia Euroins Insurance Group (EIG) şi a filialei sale din România, prin care se urmărea suspendarea implementării deciziei autorităţii de reglementare din România de retragere a licenţei Euroins România, care a declanşat ulterior procedura de insolvenţă a companiei. Autoritatea Română de Supraveghere Financiară (ASF) a revocat licenţa Euroins România la 17 martie 2023.

La începutul lunii iunie 2023 şi în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti a dispus deschiderea procedurii falimentului Euroins România doar pentru că acesteia i-a fost revocată licenţa, refuzând să suspende dosarul de faliment până când Tribunalul Administrativ se va pronunţa dacă revocarea licenţei este legală", arată sursa citată.

Reprezentanţii Eurohold Bulgaria mai precizează: "Dosarul în sine cu privire la legalitatea faptei autorităţii române de reglementare împotriva Euroins România a început în urmă cu câteva zile la Tribunalul Administrativ din Bucureşti şi este încă pe rol în primă instanţă, urmând să aibă loc audieri şi pledoarii pe fond.

Separat, Eurohold şi EIG au intentat un proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi pregătesc o cerere de arbitraj pentru suma de peste 500 de milioane de euro la o instanţă internaţională din SUA. Cele două companii au informat deja oficial guvernul României despre intenţia lor de a introduce un dosar de arbitraj internaţional, în octombrie 2023."

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pun pariu ca Romania va fi buna de plata, datorita ,,profesionalismului" ASF si a celor care ne conduc. Pardon, cei care ne conduc vor primi un comision BABAN din toata treaba asta!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
APA NOVA
e-infra.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6028
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0722
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8507
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.1286

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
thediplomat.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb