Europa acuză SUA că profită de pe urma războiului din Ucraina

F.D.
Internaţional / 25 noiembrie 2022

Europa acuză SUA că profită de pe urma războiului din Ucraina

În timp ce ţările din UE suferă, Statele Unite fac o avere de pe urma războiului din Ucraina, prin vânzarea gazului la preţuri astronomice, vânzări de arme şi politici care distorsionează concurenţa, ceea ce ameninţă unitatea occidentală în faţa războiului pornit de preşedintele rus Vladimir Putin, afirmă oficiali europeni citaţi de publicaţia Politico.eu într-un articol publicat joi, potrivit Agerpres.

''Adevărul este că, dacă priviţi atent, ţara care obţine cel mai mult profit din acest război este SUA, pentru că ei vând mai mult gaz şi la preţuri mai mari, şi de asemenea pentru că vând mai multe arme'', remarcă unul dintre aceşti oficiali europeni care au vorbit sub protecţia anonimatului.

''Ne aflăm cu adevărat într-un moment istoric'', spune un alt oficial european de rang înalt, care atrage atenţia asupra dublei lovituri pe care o primeşte UE prin creşterea preţurilor la energie şi subvenţiile prin care administraţia preşedintelui american Joe Biden ajută companiile americane şi astfel este afectată competitivitatea celor europene. De aici şi riscul ca opinia publică europeană să se manifeste atât împotriva efortului de război, cât şi împotriva alianţei transatlantice. ''America trebuie să-şi dea seama că opinia publică se schimbă în multe ţări ale UE'', subliniază interlocutorul citat.

Şi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a îndemnat Washingtonul să răspundă preocupărilor europene. ''Americanii - prietenii noştri - iau decizii care au un impact economic asupra noastră'', a spus el într-un interviu pentru Politico.

Punctul major de tensiune între UE şi SUA în ultimele săptămâni îl reprezintă subvenţiile acordate de administraţia Biden prin Legea de Reducere a Inflaţiei (Inflation Reduction Act - IRA), care potrivit Bruxellesului afectează exporturile europene şi ameninţă să distrugă industriile din UE.

De asemenea, în timp ce încearcă să-şi reducă dependenţa faţă de energia rusească, statele UE cumpără din SUA gaze naturale lichefiate (GNL), pentru care plătesc de patru ori mai mult decât preţul practicat pe piaţa americană.

Pe plan militar, după ce unele state din UE au trimis arme şi muniţii Ucrainei, reducându-şi astfel considerabil propriile stocuri, acum au nevoie să le completeze, astfel că industria militară a SUA va beneficia de o înmulţire a comenzilor.

În timp ce preşedintele francez Emmanuel Macron a descris drept ''neprietenoase'' preţurile gazelor americane, iar ministrul german al economiei Robert Habeck a cerut Washingtonului să arate mai multă ''solidaritate'' reducând aceste preţuri, alţi miniştri şi diplomaţi din blocul comunitar îşi mărturisesc nervozitatea faţă de modul în care Biden pur şi simplu ignoră impactul politicilor sale interne asupra aliaţilor europeni.

Când, la summitul G20 din Bali, liderii europeni l-au abordat pe liderul de la Casa Albă în legătură cu preţurile mari ale gazelor americane, Biden a părut pur şi simplu că nu cunoaşte problema. ''Europenii sunt în mod vizibil iritaţi de lipsa de informare şi consultare prealabilă din partea SUA'', declară pentru Politico David Kleimann, de la think tank-ul Bruegel.

Oficiali de pe ambele maluri ale Atlanticului recunosc riscurile acestei atmosfere tot mai toxice asupra alianţei occidentale. Iar gâlceava între aliaţi este exact ce-şi doreşte preşedintele rus Vladimir Putin, constată diplomaţi europeni şi americani intervievaţi de Politico.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. "Multumita" elitelor vandute din fruntea UE si ale celor din fruntea statelor-colonii europene, sclavii europeni sunt constransi sa se sinucida ritualic in fatza stapanilor americani! Sclavii au practic 2 variante: Slava sau lupta!

    1. era mult mai simplu sa ramana sclavii rusilor, doamna Merkel a iesit la pensie dar ati rusofili stau la rand sa ne explice ce bucurie mare e sa ai cate un rus pe langa casa ca nu sti ce mai ai de daramat sau scos ca iti prisoseste

      Nu te supara ca ti-o spun, dar ai o logica de tip Bula! Germanii si europenii n-au fost niciodata sclavii rusilor, ba din contra, au trait peste 3 decenii regeste, cu resurse si energie din belsug si la preturi minimale luate de la rusi! Acuma, din cauza nulitatilor vandute de la varful UE, vine si reversul medaliei! Slava UE si Ursula!

      cele 3 decenii de bunastare s-au incheiat din cauza ca s-au umflat muschii pe putinel care se vede mare sef de benzinarie dotata cu arme nucleare si viseaza de ceva vreme sa refaca uniunea sovietica si imperiul tarist simultan

    Asa este SUA a castigat din raboiul din Ukraina si de aceea il forteaza pe Zelenscki sa continue lupta... UE pierde cel mai mult din acest razboi care nu este al ei ci al americanilor... UE in loc sa se aprovizioneze cu gaze si petrol de la rusi ieftin si bun il iau de la americani de patru ori mai scump ... Americanii vand armament la toata lumea si se imbogatesc... UE saraceste si facea foamea, frigul.. Or sa inceapa popoarele europene sa iasa in strada sa dea jos guvernele corupte care sunt marionetele americanilor in defavoarea statelor europene.....

    1. UE plateste pentru miopia politica practicata zeci de ani de politicieni cumparati de afaceristi orientati

      Go USA go!

    Actuala si dupa 250 de ani !

    E normal să fie așa.SUA e un singur stat.Europa....Germania nu mai e ce a fost,Franța vrea supremație,ură între RO și HU,probleme între Cipru și GR....Europa is divided,cu interese de tot felul și chiar dacă este UE...Europa e tot divided,iar SUA precum în speech ul lui Obama:there is only one United States of America

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

03 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9005
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4823
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9076
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4945
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3749

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro