Europarlamentarii solicită mai multă eficienţă în privinţa contractelor de achiziţii publice

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 21 iunie 2007

Uniunea Europeană (UE) a depus eforturi substanţiale pentru a liberaliza piaţa achiziţiilor publice, în scopul unei competiţii transfrontaliere mai eficiente, dar cu toate acestea, aşa cum a stabilit Parlamentul European într-un raport adoptat miercuri la Strasbourg, încă mai pot fi realizate îmbunătăţiri în domeniu, relevă un comunicat al legislativului european. Potrivit raportorului Arlene McCarthy (PSE, UK), "favoritismul pentru campionii naţionali sau alte eşecuri în atribuirea contractelor în manieră competitivă constituie o continuă ameninţare" la adresa pieţei interne. Având în vedere că achiziţiile publice constituie peste 16% din PIB-ul Uniunii, se impune luarea în considerare a aplicării corecte a normelor europene în domeniu. Până în prezent, doar 20 state membre au aplicat corect noile directive privind achiziţiile publice. Conform deputaţilor, statele membre ar trebui să furnizeze Comisiei "date suficiente" privind modul în care aplică prevederile europene în materie. Deputaţii sunt de acord cu îngrijorările Comisiei privind numărul de atribuiri ilegale de contracte de achiziţii publice. Acestea, menţionează raportul, se întâmplă din cauza interpretării greşite a regulilor de specialitate, a erorilor comise în contractele complexe, a practicilor corupte şi deseori a confuziilor privind regulile europene şi cele naţionale în materie de licitaţie.

Încălcările normelor europene pot fi, însă, stopate, dacă statele membre colaborează mai mult cu Comisia, apreciază deputaţii europeni. Ei recomandă recurgerea la asistenţă din partea unor agenţii de consultanţă care să monitorizeze şi să acorde expertiză pe toată perioada derulării contractelor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb