Europarlamentarul Victor Negrescu a organizat, la sediul Parlamentului European din Bruxelles, o conferinţă dedicată investiţiilor teritoriale integrate şi viitorului lor în contextul noului cadru financiar multianual pentru perioada 2021-2027. În cadrul evenimentului, eurodeputatul român a anunţat faptul că România va avea cel puţin patru zone de investiţii teritoriale integrate în noul exerciţiu financiar european, finanţate cu aproximativ 600 de milioane de euro, în timp ce reprezentanţii Comisiei Europene au anunţat faptul că, cel mai probabil, noul Acord de Parteneriat urmează a fi aprobat săptămâna viitoare, conform News.ro.
Potrivit unui comunicat oficial, acest demers, iniţiat de eurodeputatul Victor Negrescu, la care au participat experţi şi reprezentanţi ai instituţiilor europene, a vizat prezentarea avantajelor oferite de investiţiile teritoriale integrate şi extinderea acestor tipuri de acţiuni la nivelul României.
"România va avea începând cu acest exerciţiu financiar cel puţin patru zone de investiţii teritoriale integrate care vor mobiliza aproximativ 600 de milioane de euro din fonduri europene pentru dezvoltarea locală din unităţile administrativ-teritoriale din zona Ţării Moţilor - Munţii Apuseni (Moţii, Ţara de Piatră), Delta Dunării, Valea Jiului şi Ţara Făgăraşului. În acelaşi timp sunt depuse eforturi considerabile pentru crearea unor zone de investiţii în Botoşani, Suceava şi Iaşi (ITI Ţara de Sus), Bistriţa-Năsăud şi Maramureş (ITI Munţii Rodnei) sau în Ţinutul Buzăului, Prahovei şi Vrancei. Acest mecanism integrat permite oferirea unui răspuns mai aplicat şi mai complex la problemele unor zone cu deficienţe structurale de dezvoltare. Salut mesajul Comisiei Europene de astăzi prin care a anunţat aprobarea, cel mai probabil în cursul săptămânii viitoare, a Acordului de Parteneriat prin care România se va alătura celor 13 state europene care au început deja implementarea programării financiare actuale", a declarat Negrescu.
El a precizat că, la evenimentul de astăzi din Parlamentul European dedicat promovării investiţiilor teritoriale integrate din România am invitat atât reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale din ţară, iniţiatoare ale proiectelor, cât şi reprezentanţi ai Comisiei Europene, Parlamentului European, Comitetului Regiunilor sau ai altor ITI-uri din străinătate.
Totodată, participanţii prezenţi la eveniment au evidenţiat avantajele investiţiilor teritoriale integrate, au arătat perspectivele pentru dezvoltarea locală şi au indicat obiectivele posibile de finanţare pe termen lung.
În cadrul evenimentului organizat de europarlamentarul Victor Negrescu au fost prezenţi Krzysztof Kasprzyk, director adjunct al unităţii pentru România din cadrul DG Regio, Comisia Europeană, Tsvetelina Penkova, europarlamentar, Maria Grapini, europarlamentar, Lucian Trofin, senator, Teodora Preoteasa, director general în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Roxana Mînzatu, secretar de stat în Guvernul României, Silviu Ponoran, primarul localităţii Zlatna, Valentin Grapini, primarul comunei Rodna, Bodriheic Alexandru, consilier local al comunei Rodna, Ilie Petre, preşedintele ITI Delta Dunării, Roxana Iacob, expert în cadrul ITI Delta Dunării, şi Cristian Constantin Nistor, administratorul public al judeţului Botoşani.