ICT

EUROPARLAMENTARUL VICTOR NEGRESCU:"Trebuie să combatem orice politicianism care pune în pericol solidaritatea europeană"

Ziarul BURSA #Politică / 10 august 2015

"Trebuie să combatem orice politicianism care pune în pericol solidaritatea europeană"

"Europa şi decidenţii săi trebuie să impună măsuri urgente pentru a opri pierderile de vieţi omeneşti"

Cel puţin 2.000 de imigranţi au murit în acest an

Comisia Europeană a înaintat soluţii pentru a face faţă presiunii migratorii la care sunt supuse unele state, însă acestea se lovesc de regulă de inflexibilitatea aceloraşi decidenţi din statele membre care se opun şi la intrarea României în spaţiul Schengen, consideră europarlamentarul Victor Negrescu (PSD).

Domnia sa ne-a declarat: "Nu este o noutate faptul că Europa se confruntă cu o adevărată problemă în ceea ce priveşte situaţia migranţilor. Presiunea a devenit însă astăzi mult mai mare pe statele membre, dar şi pe Uniunea Europeană, ca mecanism instituţional, ca urmare a dezastrelor umanitare din ultima perioadă".

În opinia europarlamentarului PSD, Europa şi decidenţii săi trebuie să impună măsuri urgente în primul rând pentru a opri pierderile de vieţi omeneşti: "Este primul pas, care cred că trebuie îndeplinit cu orice preţ, pentru că fiecare zi de întârziere reprezintă sute de vieţi puse în pericol".

Domnia sa ne-a mai spus: "Interesant este că din nou cei care nu susţin o rezolvare a problemei sunt tot cei care au o problemă cu România sau cu românii, fie din motive electorale şi politice, fie din alte motive care nu corespund valorilor europene. Trebuie să combatem orice politicianism menit să pună în pericol solidaritatea europeană de care beneficiază şi ţara noastră. România poate şi trebuie să joace un rol activ pe acest subiect dovedind solidaritate, pentru salvarea de vieţi omeneşti, dar şi pragmatism în a solicita o reciprocitate similară privind integrarea noastră în Schengen".

Europarlamentarul PSD este de părere că toţi liderii Europei de astăzi trebuie să înţeleagă că, într-o lume în care decalajele de dezvoltare devin din ce în ce mai accentuate, iar la frontierele europene apar noi conflicte, situaţii grave precum cele recente din Marea Mediterană sau cea de la Calais vor lua amploare.

"De aceea, principiul esenţial pentru găsirea unor soluţii viabile este să acordăm prioritate salvării de vieţi", ne-a mai spus domnul Victor Negrescu, care apreciază că, fără o acţiune comună la nivel european, nu pot exista soluţii, iar pentru a gestiona situaţia generată de migraţie trebuie un control mai bun al frontierelor şi o acţiune externă mai dinamică şi mai incisivă în rezolvarea conflictelor din regiune.

Domnul Negrescu menţionează că bugetul european pentru dezvoltarea internaţională sau cel de acţiunea externă nu se ridică la nivelul nevoilor noastre comune şi trebuie direcţionat către mecanismele care pot asigura protecţia cetăţenilor europeni şi menţinerea păcii oriunde în lume.

Eurobarometru: Imigraţia, principalul subiect de preocupare al cetăţenilor UE

Imigraţia a devenit principalul subiect de preocupare al cetăţenilor Uniunii Europene, înaintea problemelor economice şi a şomajului, conform celui mai recent Eurobarometru, realizat la sfârşitul lunii mai în cele 28 de state membre şi în ţările candidate la aderare, potrivit Agerpres. În ancheta precedentă, din noiembrie 2014, europenii se arătau cel mai preocupaţi de situaţia economică, de locurile de muncă şi de deficitele publice, imigraţia aflându-se pe locul al patrulea printre îngrijorările lor (24%).

Imigraţia este preocuparea cel mai frecvent citată în 20 de state membre, în frunte aflându-se Malta (65%), ţară confruntată cu sosirea masivă de refugiaţi, şi Germania (55%).

În Italia, unde ajung zeci de mii de imigranţi după traversări periculoase ale Mediteranei, imigraţia este principala preocupare a celor intervievaţi (43%), iar în Franţa, subiectul este menţionat de 34% dintre respondenţi, înaintea situaţiei economice (30%).

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a făcut recent un apel către liderii Uniunii Europene să nu se lase orbiţi de gândirea populistă în faţa dramei imigranţilor. "Există momente în politică când nu trebuie să-i urmaţi pe populişti, în caz contrar veţi sfârşi prin a deveni voi înşivă populişti, or, alegătorii, atraşi de discursurile simpliste, votează mereu cu populiştii", a avertizat el într-un interviu acordat AFP. Preşedintele Comisiei Europene s-a declarat "dezamăgit" în legătură cu dificultăţile întâlnite pentru a face să fie acceptată solidaritatea între state.

Articol preluat din Bucarest Hebdo.

Europa se confruntă cu un val de imigraţie fără precedent. Din luna ianuarie a acestui an, circa 188.000 de imigranţi au ajuns pe continentul european, cei mai mulţi dintre aceştia în Grecia şi în Italia.

Cel puţin 2.000 de imigranţi au murit pe parcursul anului 2015 în încercarea de a traversa Marea Mediterană pentru a ajunge pe continentul european, potrivit unui raport realizat de Organizaţia Internaţională pentru Migrare, relatează site-ul publicaţiei franceze Le Point. În cele opt luni ale anului 2015, bilanţul îl depăşeşte deja pe cel din 2014, când au fost înregistrate 1.607 decese.

Comisia Europeană a prezentat în luna mai o strategie pentru a face faţă la presiunea migratorie la care sunt supuse ţări precum Italia şi Grecia, care include un sistem de distribuire a unui număr de 40.000 de refugiaţi ajunşi în aceste două ţări. Bruxelles cerea ca sistemul să aibă caracter obligatoriu, însă pe data de 20 iulie ţările membre UE au optat pentru un mecanism voluntar şi au prezentat compromisurile la care trebuie să recurgă pentru a împărţi numărul de 32.256 de persoane care au nevoie de protecţie internaţională.

România ar urma să primească, în următorii doi ani, 1.023 de solicitanţi de azil ajunşi în Italia şi 682 veniţi în Grecia, precum şi 657 de refugiaţi din afara UE care au nevoie de protecţie internaţională.

O problemă tensionată privind fluxul de imigranţi o reprezintă situaţia actuală din oraşul francez Calais, unde începe Eurotunelul care leagă Franţa de Marea Britanie, după ce au avut loc mii de tentative de pătrundere în tunelul de sub Canalul Mânecii, care s-au soldat cu morţi şi răniţi. Franţa şi Marea Britanie s-au recunoscut depăşite de situaţie şi au cerut ajutorul Uniunii Europene pentru a găsi o soluţie.

De asemenea, săptămâna trecută, câteva sute de persoane au fost date dispărute în Marea Mediterană, după naufragiul unui vas de pescuit supraîncărcat cu imigranţi la bord.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sigur stimabile, combate daca ai printipiuri. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Boromir

Curs valutar BNR

07 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9262
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0800
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4941
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6770
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.7720

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
Cotaţii fonduri mutuale
Energy CEO forum awards
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro