Regiunea Bucureşti-Ilfov se numără printre zonele Uniunii Europene cu cea mai mare creştere a PIB-ului pe cap de locuitor în perioada 2019-2024, cu un avans de peste 33%, în schimb, regiunile Sud-Muntenia şi Sud-Vest Oltenia se află în partea de jos a clasamentului, cu scăderi de două cifre, potrivit datelor publicate de Eurostat.
Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în regiunea Eastern and Midland din Irlanda, unde PIB-ul pe locuitor a avansat cu 38% în intervalul analizat, urmată de regiunea Northern and Southern, tot din Irlanda, cu o creştere de 36,4%. În afara Irlandei, Bucureşti-Ilfov a consemnat un avans de peste 33%, fiind urmată de Malta, cu 32,9%, şi de regiunea franceză ultraperiferică Mayotte, cu 32,1%, conform Eurostat.
În perioada 2019-2024, care cuprinde intervalul de după ultimul an anterior pandemiei de COVID-19, PIB-ul Uniunii Europene a crescut în termeni reali cu o medie de 5,6%, potrivit datelor Eurostat.
Potrivit Eurostat, dintre cele 244 de regiuni de nivel NUTS 2 analizate, 197 au înregistrat o creştere a activităţii economice în 2024 faţă de 2019. În acelaşi timp, PIB-ul pe cap de locuitor a scăzut în 46 de regiuni şi a rămas neschimbat într-una singură, Ciudad de Ceuta, din Spania.
Cea mai accentuată contracţie a activităţii economice a fost consemnată în regiunea bulgară Yugoiztochen, unde PIB-ul a scăzut cu 20,5%, alte patru regiuni au înregistrat reculuri de două cifre: Dytiki Makedonia din Grecia, cu 18%, Groningen din Ţările de Jos, cu 14%, Sud-Muntenia din România, cu 13,5%, şi Sud-Vest Oltenia, cu 11,3%, conform Eurostat.
Datele evidenţiază diferenţele semnificative dintre regiunile europene în evoluţia economică din ultimii ani, Bucureşti-Ilfov aflându-se printre zonele cu cele mai mari creşteri ale PIB-ului pe locuitor, în timp ce alte două regiuni româneşti se numără printre cele cu cele mai accentuate scăderi, potrivit Eurostat.





























































1. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 22.10.2026, 16:34)
astăzi, PeNeLiștii pro-ioropeni (Mueeșan, Buda, Falcă, )
au votat la Bruxellez, impozit progresiv (ca la progresiști)
ăștia din București-Ilfov se califică pe deplin la noua ordine fiscală UE !
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.10.2026, 16:50)
economia prazului și romgazului