EUROSTAT:  "România are cei mai ieftini carburanţi din UE"

A.C.
Miscellanea / 2 aprilie 2017

 "România are cei mai ieftini carburanţi din UE"

Potrivit statisticii europene, România are în acest moment cele mai mici preţuri la carburanţi din toată Uniunea Europeană: 1,01 euro atât pentru benzină, cât şi pentru motorină.

Diferenţele de la pompă faţă de cotaţii se explică prin deciziile comerciale luate de fiecare benzinărie în parte, conform Digi24.

Vecinii bulgari au preţurile, exprimate în euro, cele mai apropiate de ţara noastră, doar benzina fiind ceva mai scumpă: 1,03 euro pentru un litru.

În Ungaria, carburanţii depăşesc 1 euro şi 10 cenţi.

Motorina din Austria este la acelaşi preţ cu cea din Spania, în timp ce benzina din Germania depăşeşte valoarea de 1,3 euro.

Cea mai scumpă benzină nu se vinde însă în Bavaria, ci în Italia, unde un litru costă 1,53 de euro. Olanda şi Grecia completează clasamentul celor mai mari cotaţii pentru benzina Euro 95.

Motorina este mai ieftină decat benzina în majoritatea ţărilor europene, însă clasamentul preţurilor mari este condus de Suedia. Aici, un litru de motorină costă 1,41 euro. Urmează în top Marea Britanie şi Italia.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb