EXCLUSIVVosganian: "Până miercuri voi alege o formulă pentru salvarea Oltchim"

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 ianuarie 2013

Varujan Vosganian

Varujan Vosganian

Surse din piaţa de capital: "Autorităţile au în vedere procedura insolvenţei"

Soarta Oltchim va fi decisă miercuri, ne-a declarat ministrul Economiei, Varujan Vosganian, care îşi doreşte să aleagă, până atunci, soluţia pentru salvarea şi redresarea combinatului.

Domnia sa ne-a explicat: "Am cerut Guvernului, în şedinţa din această săptămână, un răgaz până la următoarea şedinţă, ca să mă pot consulta cu reprezentanţii combinatului vâlcean şi cu băncile creditoare, cu sindicatele şi cu alţi specialişti, în privinţa soluţiei pentru salvarea Oltchim. În şedinţa de miercuri a Guvernului, am prezentat o notă privind starea actuală a combinatului. De asemenea, am prezentat patru variante privind viitorul Oltchim: continuarea activităţii în formula actuală, reorganizarea, privatizarea şi lichidarea voluntară".

"Până miercurea viitoare trebuie să aleg o soluţie pentru Oltchim, pe care să o prezint Guvernului, care trebuie să ia decizia finală".

Ministrul Economiei a ţinut să menţioneze că nu este de acord cu lichidarea voluntară, variantă pe care a fost obligat să o prezinte Guvernului, şi că îşi doreşte să găsească o formulă prin care Oltchim să aibă un viitor. Întrebat dacă varianta de reorganizare presupune sau nu intrarea în insolvenţă a combinatului, domnul Vosganian ne-a răs-spuns, diplomat, că reorganizarea unei companii nu se face numai prin procesul insolvenţei: "Nu există o decizie privind insolvenţa în vederea reorganizării. Este doar o variantă. De aceea am folosit doar termenul de reorganizare când am vorbit despre scenariile pentru Oltchim. Există mai multe modalităţi de restructurare a unei companii. De aceea vreau să analizez cu atenţie scenariile pentru Oltchim".

Miercuri seară şi ieri dimineaţă, s-au intensificat zvonurile că statul va alege să ceară insolvenţa Oltchim în vederea reorganizării combinatului. Mulţi avocaţi şi analişti economici cred că insolvenţa este singura şansă de a restructura Oltchim şi de a-l transforma într-o companie care poate fi privatizată cu succes.

Veniturile totale ale Oltchim se cifrau la 816.470 mii lei la finele anului trecut, iar cheltuielile totale au fost de 1.212.180.000 lei, potrivit notei prezentate de Ministerul Economiei în şedinţa de Guvern.

Astfel, compania a încheiat 2012 cu pierderi de circa 396.000 mii lei şi datorii totale de 2.682.000 mii lei (aproape 600 milioane euro). Combinatul Oltchim are 3.307 de angajaţi.

Valoarea estimată pentru inves-tiţiile în curs este de 92 milioane euro, iar pentru investiţii noi - de 141,5 milioane euro.

Principalii creditori ai Oltchim au semnat, în 13.11.2012, un Acord pentru crearea unui cadru de cooperare pentru stabilizarea financiară a societăţii care să asigure protejarea drepturilor angajaţilor, acţionarilor şi creditorilor (BCR, CEC, Banca Transilvania, Electrica SA, SALROM, CFR Marfă etc.), se arată într-o informare pe site-ul Guvernului.

În şedinţa de Guvern de miercuri s-a decis ca Ministerul Economiei să prezinte un Memorandum care va detalia soluţia optimă pentru ieşirea din criză a Oltchim.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. dl. Vosganian parca a mai fost ministru de finante si cam de atunci se duce in groapa Oltchimul. Sa salveze un politician cu multe semne de intrebare Oltchimul ?.... putin probabil. Sa acopere fraudele si pe cei care le-au comis in ultimii 15 ani ? ..... foarte probabil !

    1. in domnia sa. Tinand cont de veleitatile statistice ( a reparat ceasul din turn si prin urmare nu ne vom lungi gatul sa vedem ora exacta pana in capitala economica), cele de meloman care il vor ajuta la negocierea contractului si care de aceasta data sa nu mai fie asezonate cu ritmuri pop, ci de preferinta clasice, nu vad un motiv de ce nu ar putea sa nu reuseasca o solutie in favoarea interesului national. Asa cum comisia in abordarea pe care a avut-o pentru decizia de a aproba DES a evaluat si articole din presa, sunt de parere ca aprobarea cat mai repede a acestei proceduri in adunarea AGEA, precum si urmarirea strategiei de dezvoltare asa cum era mentionata in zf din 10.08.2008 de catre unul din cei mai mari strategi in domeniul M&A la nivel european vor fi traduse in practica cu celeritate, doza de scepticism minuscula care era la citirea frazei domniei sale ca ar avea chiar mai multe solutii, singura problema fiind doar alegerea pe criterii politice, deoarece se va face in sedinta de guvern , mi-a fost si ea ravasita tinand cont de caracterul intrasingent si profund cunoscator al domnului prim-ministru atunci cand a spus ca va repeta chiar de 100 de ori , ca sa intelegem toti , ca decizia domniei sale de a declara esuata procedura de privatizare se bazeaza pe o analiza in care obiectivitatea este singurul atribut care alaturi de cel al INTERESULUI NATIONAL a fost calauzitor in luarea acelei decizii de bun augur pentru angajati, stat si nu in ultimul rand al actionarilor care sunt mai mult sau mai putin interesati, intotdeauna in stricta dependenta de formatul lor interior, a urma acel interes vizibil doar prin accesarea bazei de date care ne spune daca suntem cetateni europeni ....

      Am citit inca o data articolul. Mi se pare aiurea si in nota tipica a politicienilor romani. Intelegem cum lucreaza ministri si guvernu. Deci ministrul "isi doreste sa aleaga solutia pentru salvarea si redresarea Oltchim". De fapt nu are ni o solutie pentru ceea ce dclara si cere un ragaz de o saptamana sa isi faca temele dar a lipsit de la orele cu solutia pentru aceasta problema. 232.5 milioane euro investitii pentru anul viitor ? Se mai construieste un combinat langa sau langa Arpechim ? Uita sa se consulte si cu actionarul PCC care are si el un cuvant de spus sau poate el are solutia de nu il pomeneste deloc dl. ministru. In sfarsit un adevar decizia o va lua guvernul adica primul ministru ! Eu as ruga primul ministru sa ne spuna ce ar fi o privatizare de succes la Oltchim. Ar fi foarte interesant raspunsul . Nu confundati Hidroelectrica cu Oltchim !

      decat sa dam cuiva sansa de a ne demonstra ca avem incredere in conceptia domniei sale aratandu-i in acelasi timp si care este parerea noastra despre problema respectiva. Daca indiciile pe care i le-am oferit vor fi luate in seama ramane de vazut, in caz contrar bineintels ca va exista o explicatie plausibila pentru acest comportament:-) Va urez o seara placuta si sa cautam intotdeauna ceea ce este mai inaltator intr-o persoana. Partile mai putin demne de luat in seama vor fi cu siguranta temele preferate de discutie ale mediei intotdeauna usor de regasit prin teritoriul mass-media contemporan...

      Ai dreptate ! Se discuta foarte mult despre nimic si fara sens . Se mizeaza mult pe faptul ca asistenta oricum nu prea poate participa la dezbatere si este vazuta decat ca un consumator care nu are un OPC. Am vazut o dezbatere intre Arafat si un reporter in care cred ca la fiecare minut repeta "intocmai cum a zis dl. ministru Nicolaescu, cum a aratat dl. ministru, etc, etc, etc de credeam ca se invarte discul in gol.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro