Executivul a dat undă verde Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 4 august

Executivul a dat undă verde Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030

Indicatorii care vor sta la baza implementării Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 au fost avizaţi de Comitetul interdepartamental pe dezvoltare durabilă, din cadrul Guvernul României. Laszlo Borbely, consilier de stat şi coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Executivului, a precizat, ieri, citat de Agerpres: "Suntem într-o perioadă importantă în ceea ce priveşte implementarea Agendei 2030. Acest lucru pare puţin teoretic, tehnic, dar ţine de fiecare dintre noi ce atitudine avem faţă de viaţa noastră. Noi suntem recunoscuţi la nivel regional şi mondial ca un hub regional în ceea ce priveşte implementarea Agendei. Anul trecut, în decembrie, am primit un premiu din partea ONU, la nivel de Europa, pentru că am eficientizat administraţia publică şi pentru inovaţie. În momentul de faţă avem finalizată relaţia inter-instituţională, avem comitet interdepartamental, un Consiliu Consultativ format din înţelepţii neamului pe dezvoltare durabilă, 34 de oameni pregătiţi din domeniul academic care ne-au ajutat să finalizăm aceşti indicatori. Avem şi societatea civilă - Coaliţia Sustenabilă - cu 120 de entităţi cu care avem o relaţie continuă. Ceea ce am decis azi la nivelul comitetului interdepartamental, la Guvernul României, este că am avizat indicatorii, pentru că fără a şti în ce stadiu te afli, începând cu educaţia, sănătatea, cele 17 obiective, nu poţi să faci pasul următor. Am făcut o primă evaluare în 2020 cu Institutul Naţional de Statistică şi acum avem 99 de indicatori principali şi 192 de indicatori secundari pe care putem să-i urmărim".

Reprezentantul Guvernului a explicat mecanismul prin care indicatorii aprobaţi vor putea fi monitorizaţi, iar în funcţie de anumite evoluţii pot fi luate decizii la nivel politic.

Oficialul a completat: "Avem un agregator care este, de fapt, o memorie instituţională a dezvoltării durabile ce e folositoare şi pentru presă. Există indicatorii Eurostat la nivelul Uniunii Europene şi aceşti indicatori ai noştri, actualizaţi periodic. De exemplu, vedem la rata riscului de sărăcie că faţă de 2007, când ne-am alăturat Uniunii Europene, când aveam 40%, acum suntem la circa 30%, deci am redus, dar încă suntem printre ultimii, din păcate. De asemenea, la ponderea consumului de energie din surse regenerabile stăm destul de bine faţă de Uniunea Europeană, la circa 25%. Putem face o comparaţie şi la intensitatea emisiilor de CO2. Pe lângă faptul că ai ţinte, trebuie să ai şi un plan până în 2030. Avem meserie de expert în dezvoltare durabilă. Ce facem cu această meserie? Noi avem 22 de nuclee la nivelul diferitelor ministere şi instituţii cu care am finalizat strategia şi planul de acţiune. Primii 160 de oameni vor termina în septembrie cursurile post-universitare şi vor fi experţi în dezvoltare durabilă. Avem în PNRR un Centru de Excelenţă pe care îl vom face şi care va veni cu expertiză către decidenţii politici, cu studii şi analize să facilităm deciziile care se iau în diferite domenii. Sper ca, până la sfârşitul anului 2026, să avem 2.000 de experţi şi 80% la nivel local", a subliniat oficialul.

Strategia Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 (SNDDR 2030) reprezintă documentul-cheie adoptat de România în acord cu obiectivele Agendei ONU 2030 pentru Dezvoltare Durabilă şi cu documentele strategice ale Uniunii Europene, în toate politicile sectoriale, pentru dezvoltarea durabilă pe plan naţional, în perioada 2022-2030.

În data de 14 iulie, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului anunţa lansarea, la New York, a Planului naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale de dezvoltare durabilă.

Potrivit unui comunicat al Departamentului, lansarea a avut loc în cadrul conferinţei "O reconstrucţie mai bună: măsurarea şi sporirea coerenţei politicilor pentru realizarea efectivă a ODD-urilor până în 2030", eveniment organizat în colaborare cu Guvernele Italiei şi Luxemburgului şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), în cadrul Forumului Politic de Nivel Înalt (HLPF) pentru Dezvoltare Durabilă de la New York.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Laszlo drage ai eficientizat administratia publica si ai facut inovatie?? Prin ce colt de tara ca sa ma duc sa vad minunea!!?! Saptamana trecuta mi-a trebuit 3 zile sa radiez o masina in Caracal!!

    Sforaieli maxime, marca Guvernul si Parlamentul Romaniei!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

12 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.8909
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7450
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0380
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7696
Gram de aur (XAU)Gram de aur272.6466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro