Executivul adoptă documentul care reglemenează şomajul tehnic

F.A
Politică / 5 februarie 2010

Executivul se reuneşte ast[yi pentru a adopta o serie de acte normative importante, printre care se află documentul care reglementează şomajul tehnic, relatează Antena3.

Acesta rămâne totuşi destul de controversat, pentru că sunt voci care sustin că acesta este copiat la indigo după proiectul vechi şi că nu poate fi aplicat. Asta, dacă rămâne în actuala formă, prezentată sindicatelor de oficialii Ministerului Muncii.

Potrivit proiectului actual, pentru a fi scutit de contribuţii şi impozite, angajatorul e obligat să-şi întrerupă complet activitatea, iar cei care nu pot face asta sunt excluşi de la facilităţile oferite de stat, susţin specialiştii.

În acest caz, este nevoie de amendarea sa în Parlament. Tot astăzi, miniştrii vor dezbate un proiect de hotărâre privind instituirea Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “

Ziarul BURSA

11 noiembrie
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8052
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3946
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.0791

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb