Explozie la aeroportul militar din Kabul, soldată cu "multiple victime"

M.C.
Internaţional / 1 ianuarie 2023

Explozie la aeroportul militar din Kabul, soldată cu "multiple victime"

O explozie a avut loc astăzi la aeroportul militar din Kabul soldându-se cu mai multe victime, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne condus de talibani, potrivit News.ro.

"Astăzi dimineaţă a avut loc o explozie în afara aeroportului militar din Kabul, din cauza căreia mai mulţi cetăţeni ai noştri au fost martirizaţi (ucişi - n.r.) şi răniţi", a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt Abdul Nafi Takor, adăugând că sunt în curs de desfăşurare investigaţii.

El nu a precizat natura sau ţinta exploziei.

Localnicii au declarat că o explozie puternică a fost auzită cu puţin timp înainte de ora 8 dimineaţa în apropierea aripii militare a aeroportului, care este puternic fortificat. Ei au spus că zona a fost izolată de forţele de securitate, iar toate drumurile au fost închise.

Administraţia condusă de talibani s-a confruntat cu o insurecţie sângeroasă condusă de gruparea militantă Stat Islamic, care a vizat în ultimele săptămâni o serie de obiective-cheie din Kabul, inclusiv ambasadele Rusiei şi Pakistanului, precum şi biroul fostului prim-ministru al ţării.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5480
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6210
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1244
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb