Exporturile Chinei au crescut în luna septembrie

Z.B.
Internaţional / 14 octombrie, 09:08

Exporturile Chinei au crescut în luna septembrie

Exporturile Chinei au crescut vertiginos în septembrie, conform datelor oficiale publicate miercuri, ceea ce aduce ţara mai aproape de un excedent comercial record în 2026, cu riscul de a relansa criticile din partea Washington-ului şi Bruxelles-ului cu privire la dezechilibrul schimburilor comerciale, transmite AFP, citată de Agerpres.

Mulţi oficiali occidentali acuză în mod regulat Beijingul că favorizează propriile companii în detrimentul concurenţei internaţionale, o afirmaţie pe care gigantul asiatic o neagă, potrivit sursei menţionate.

Potrivit Administraţiei vamale chineze, în luna septembrie 2026 exporturile Chinei au crescut cu 36,3% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, transmite Agerpres. Este vorba de un avans semnificativ mai mare decât prognoza de 25,7% anticipată de analiştii intervievaţi de Bloomberg, informează agenţia de presă. De asemenea, importurile Chinei au înregistrat şi ele o creştere peste aşteptări, de 31% în ritm anual, transmite agenţia de presă.

În total, a doua cea mai mare economie a lumii a înregistrat un excedent comercial de 133,5 miliarde de dolari (119 miliarde de euro) luna trecută, cel mai ridicat excedent lunar de după luna ianuarie 2025, conform sursei citate.

Cumulat, pe primele nouă luni ale anului, excedentul comercial al Chinei s-a ridicat la 938,1 miliarde de dolari, ceea ce sugerează că în 2026 va atinge un nou record anual, după cel de 1.200 miliarde de dolari stabilit anul trecut, potrivit sursei menţionate.

Confruntat cu o cerere internă care rămâne semnificativ mai slabă, Beijingul se bazează în mare măsură pe exporturi pentru a-şi atinge obiectivul anual de creştere stabilit între 4,5% şi 5%, potrivit aceleiaşi surse. Însă această creştere a exporturilor atrage critici din ce în ce mai mari din partea mai multor parteneri comerciali ai Chinei, în special Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE), informează agenţia de presă.

Exporturile chinezeşti către Statele Unite au crescut cu 39,6% în septembrie, precizează agenţia de presă. Aceste exporturi au beneficiat de un efect de bază favorabil, având în vedere scăderea accentuată a comerţului de anul trecut, pe fondul războiului comercial dintre cele două ţări, conform sursei citate.

În paralel, exporturile Chinei către UE au crescut cu 25,3%, în timp ce importurile din UE au rămas stabile, potrivit sursei menţionate. Bruxelles-ul consideră deficitul său comercial cu China, care depăşeşte un miliard de euro pe zi, drept „nesustenabil” şi a afirmat că intenţionează să reechilibreze relaţia comercială cu Beijingul, relatează agenţia de presă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7748
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7316
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3193
Gram de aur (XAU)Gram de aur642.8367

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb