FAO: Ameninţarea unei crize alimentare s-a diminuat

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 iunie 2015

FAO: Ameninţarea unei crize alimentare s-a diminuat

O modificare bruscă a vremii nu mai poate crea îngrijorări cu privire la o criză a preţurilor produselor alimentare în condiţiile în care stocurile de cereale au fost refăcute, iar guvernele acordă o atenţie mult mai mare agriculturii, a declarat, ieri, economistul-şef al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), Abdolreza Abbassian, conform Reuters, transmite Agerpres.

"Rezervele sunt mari, iar deficienţele neaşteptate pot fi acoperite din rezervele de cereale", a apreciat Abbassian.

Perioadele de secetă cu care s-au confruntat marii producători de cereale în 2007/2008 şi 2010/2011 au condus la creşteri semnificative ale preţurilor produselor alimentare, ceea ce a aruncat milioane de oameni în sărăcie şi a declanşat proteste în masă, care au dus la căderea unor guverne.

"Am trecut de la o situaţie cu deficienţe în aprovizionare la una în care există suficiente rezerve. Se pare că avem o rezervă bună chiar şi pentru unele situaţii de şoc. Am putea avea un fenomen de tip El Nino în acest an, de exemplu", a spus Abbassian. Un fenomen meteorologic de tipul El Nino reprezintă o ameninţare pentru preţurile porumbului, grâului şi orezului. "În urmă cu câţiva ani un astfel de fenomen ar fi fost un subiect de discuţie la nivel mondial însă acum situaţia nu este aceeaşi", a menţionat Abbassian.

Potrivit economistului-şef al FAO, în acest an preţurile cerealelor ar putea fi influenţate mai mult de o serie de factori externi, precum evoluţia cursului de schimb al dolarului american sau evoluţia situaţiei politice în Orientul Mijlociu, decât de factorii tradiţionali ai cererii şi ofertei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb