FAŢĂ DE ACEEAŞI LUNĂ DIN ANUL ANTERIOR, Numărul vehiculelor noi înmatriculate în februarie a crescut cu aproape 50%

Mina Irina
Miscellanea / 12 martie 2017

Numărul vehiculelor noi înmatriculate în februarie a crescut cu aproape 50%

Anul acesta, în februarie au fost înmatriculate 11.979 de vehicule noi, ceea ce reprezintă o creştere cu 47,93% faţă de februarie anul trecut, anunţă Direcţia Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), cele mai multe solicitări vizând mărcile Dacia, Skoda, Volkswagen, Renault şi Ford.

În ceea ce priveşte autoturismele noi, creşterea numărului de înmatriculări a fost cea mai mare dintre toate categoriile de vehicule pentru transportul pasagerilor, pe fondul eliminării de la 1 februarie, a timbrului de mediu, conform News.ro.

Astfel, în februarie au fost înmatriculate 8.302 autoturisme noi, faţă de 5.099 în aceeaşi lună a anului trecut, înregistrându-se o creştere de 62,82 la sută.

La categoria autobuze şi microbuze creşterea a fost de 12,64%, de la 87 la 98, în timp ce numărul autovehiculelor pentru transport de marfă înmatriculate în februarie a fost de 2.569, faţă de 1.717 în februarie 2016 (creştere de 49,62%), potrivit DRPCIV.

O creştere de 62,82% s-a înregistrat şi în privinţa numărului de vehicule comerciale până la 3,5 tone, de la 1.100 înmatriculate în februarie 2016 la 1.787 în februarie 2017.

În schimb, în privinţa înmatriculării tractoarelor a fost consemnată o scădere de 65,52%, de la 29 în februarie 2016 la 10 în februarie anul acesta.

În funcţie de numărul unităţilor înmatriculate, cele mai multe solicitări au vizat mărcile: Dacia - 2.085 (cu o creştere de 49,57% faţă de februarie 2016), Skoda - 704 (creştere de 40,80%), Volkswagen - 700 (creştere de 60,18%), Renault - 579 (creştere de 127,06%), Ford - 556 (creştere de 41,37%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0578
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3387
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8482
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.1103

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb