Federaţia „PRO.ASIST” strânge semnături pentru grevă generală în asistenţa socială

A.B.
Miscellanea / 3 iulie 2025

Federaţia „PRO.ASIST” strânge semnături pentru grevă generală în asistenţa socială

Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului „PRO.ASIST” a anunţat, printr-un comunicat de presă, că demarează procedura de strângere de semnături pentru susţinerea declanşării grevei în sistemul de asistenţă socială, în temeiul Legii dialogului social nr. 367/2022, potrivit unui comunicat CARTEL ALFA.

Reprezentanţii federaţiei acuză politica economică a Guvernului, concretizată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 36/2025 şi prin alte măsuri legislative anunţate, că anulează drepturi câştigate prin decizii definitive ale instanţelor, încalcă prevederile contractului colectiv de muncă din sector şi eludează obligaţiile legale privind consultarea partenerilor sociali. În opinia sindicaliştilor, autorităţile ignoră complet realitatea din teren şi afectează grav nivelul de trai al angajaţilor din domeniul asistenţei sociale, care, în proporţie de 70%, sunt plătiţi cu salariul minim.

Comunicatul subliniază că deciziile recente ale Guvernului duc la diminuarea veniturilor nete, prin anularea unor drepturi stabilite legal, precum şi la incertitudine profesională, în condiţiile în care sistemul suferă deja de un deficit major de personal, mai ales în zona serviciilor rezidenţiale. În acelaşi timp, angajaţii se confruntă cu o denigrare sistematică a domeniului, care a alimentat o atitudine ostilă din partea opiniei publice. Federaţia atrage atenţia că există categorii profesionale, precum asistenţii maternali sau personali, care lucrează în condiţii speciale, dar nu beneficiază de recunoaştere salarială corespunzătoare şi riscă, prin pierderea unor drepturi, să ajungă în postura beneficiarilor pe care îi îngrijesc.

FNS „PRO.ASIST” aminteşte că a solicitat în repetate rânduri exceptarea salariaţilor din asistenţa socială de la măsurile de austeritate, însă fără rezultat. Totodată, îşi exprimă solidaritatea cu ceilalţi angajaţi din sistemul bugetar aflaţi în proteste, acuzând Guvernul că, în loc să elimine privilegiile politice şi canalele de risipă bugetară, alege să reducă veniturile celor care muncesc efectiv în folosul comunităţii, acoperind aceste decizii cu discursuri despre „responsabilitate bugetară”.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb