FEDERAŢIA OPERATORILOR ROMÂNI DE TRANSPORT: "RCA trebuie să poată fi încheiată la orice asigurator din UE"

Ioana Dogaru
Miscellanea / 14 decembrie 2015

Actualizare 13:48 UNTRR a sesizat Comisia Europeană şi IRU despre colapsul iminent al sistemului RCA

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a sesizat Comisia Europeană şi Uniunea Internaţională a Transporturilor Rutiere (IRU) despre colapsul iminent al sistemului RCA/Carte verde din România, în condiţiile în care tarifele încep de la 3.000 euro şi trec de 25.000 de euro pentru un camion cu 5 ani vechime, şi solicită celor două instituţii găsirea unor soluţii imediate pentru evitarea blocării acestei pieţe, potrivit unui comunicat de presă.

"Costul RCA a crescut cu minim 300% din 2014 până în prezent! Nicio componentă a activităţii de transport rutier nu a crescut cu 300% - nici volumul, nici marja, nici profitul - nimic care să permită absorbirea unor astfel de costuri!", se arată în comunicat.

Potrivit documentului, 1 ianuarie 2016 marchează aplicarea Solvency II ceea ce va conduce la o nouă majorare a costurilor asigurărilor RCA/carte verde.

"Având în vedere că asigurarea RCA-carte verde este obligatorie pentru toate autovehiculele care circulă pe drumurile publice, din România sau din orice altă ţară semnatară a Sistemului Carte verde, aceasta nu ar trebui să te împingă în faliment sau la imposibilitatea de a plăti valori uriaşe RCA, ajunse să egaleze valoarea autovehiculului asigurat", scrie în comunicatul UNTRR.

UNTRR solicită sprijin organizaţiilor şi autorităţilor internaţionale în vederea identificării unor soluţii, pentru ca transportatorii şi posesorii de autovehicule să plătească sume normale pentru România! România este printre ultimele ţări din UE în privinţa PIB/cap locuitor.

"Imposibilitatea firmelor de transport de a plăti aceste sume astronomice pentru RCA va conduce la falimentul firmelor mici de transport rutier şi la mutarea în alte ţări a firmelor medii şi mari de transport rutier din România, iar cei care vor rămâne în sistem vor ajunge să plătească tarife de peste 1.000 euro pentru un Logan", se arată în comunicat.

"Lipsa de măsuri ale autorităţilor faţă de piaţa RCA din România aduce această piaţă aproape de colaps. Pentru a evita situaţia, UNTRR îi invită pe toţi cei interesaţi şi afectaţi la mitingul de protest pe care îl organizează marţi, 15 decembrie 2015, ora 10:00, în Piaţa Constituţiei", scrie documentul citat.

--------

Creşterea ireală a poliţelor RCA necesită măsuri urgenţe din partea Parlamentului, Guvernului şi ASF, prima măsură fiind aceea de a recunoaşte valabilitatea poliţelor RCA încheiate la orice asigurător sau broker din UE în conformitate cu prevederile privind liberă circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi serviciilor, prevederi ce stau la baza funcţionarii Uniunii Europene, garantate şi în tratatul de aderare a României, scrie într-un comunicat Federaţia Operatorilor Români de Transport.

FORT solicită totodată Parlamentului, Guvernului şi ASF-ului implementarea asigurării obligatorii a fiecărui km de drum naţional/autostrada, fapt ce ar conduce în mod automat la o permanentă verificarea a stării infrastructurii prin audit periodic iniţiat de asigurător, reducându-se astfel numărul evenimentelor ce cresc rată medie a daunalitatii în România îndelung utilizată de asigurători pentru a justifică "creşterile aberante de tarif", se mai arată în comunicat.

Această asigurare a infrastructurii este responsabilitatea administratorului drumului conform modelului european şi internaţional în materie, însă în România s-a evitat ani de zile aplicarea din cauza lipsei de responsabilitate a CNADNR şi din cauza corupţiei din domeniu.

O altă cerere absolut firească susţinută de Federaţia Operatorilor Români de Transport este aceea de încheierea poliţelor de asigurare şi pentru perioade mai mici de 6 luni pentru toate tipurile de vehicule din România, respectiv pentru perioade de o luna şi multiplu de o luna la o valoare direct proporţională, precizează comunicatul.

"Solicitările transportatorilor şi asiguraţilor RCA sunt absolut fireşti în contextul în care tarifele RCA au depăşit cu mult valoarea vehiculelor asigurate, iar principiile de întocmire a tarifelor nu au nici o legătură cu realitatea ci doar cu poftă de profit a asigurătorilor sub blanda supraveghere a ASF -ului", mai scrie în comunicatul FORT.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0693
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4512
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8500
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.3851

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb