Finanţele au atras 1,2 miliarde lei prin certificate la un an

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 13 septembrie 2011

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, ieri, 1,2 miliarde de lei prin vânzarea de certificate de trezorerie cu scadenţă la un an. Randamentul a fost de 6,76%.

Valoarea programată a licitaţiei de ieri a fost de 1,2 miliarde de lei, iar băncile au subscris titluri de 2,25 miliarde lei.

Trezoreria a atras săptămâna trecută un miliard de lei prin vânzarea de certificate de trezorerie cu scadenţă la un an, la un randament de asemenea în creştere, de 6,73%.

Următoarea licitaţie pentru vânzare de titluri de stat este programată joi, 15 septembrie, când Finanţele vor scoate la vânzare obligaţiuni la trei ani, de 700 milioane lei.

Ministerul Finanţelor Publice vrea să împrumute în septembrie 4,7 miliarde lei prin emisiuni de titluri de stat, după ce în august a atras 2,598 miliarde lei, cu mult sub valoarea programată, de 4 miliarde lei. Trezoreria va organiza şapte licitaţii pentru vânzarea titlurilor, din care cea mai mare parte, atât ca număr, cât şi ca valoare, vizează împrumuturile pe termen scurt, prin emisiuni de certificate de trezorerie cu scadenţa de cel mult un an.

Finanţele au angajat de la începutul anului împrumuturi de 39,04 miliarde lei şi 1,401 miliarde euro, prin emisiuni de titluri de stat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb