Finanţele solicită conservarea portofoliului Fondului Proprietatea

Andrei Iacomi
Piaţa de Capital / 23 februarie

Finanţele solicită conservarea portofoliului Fondului Proprietatea

Acţionarii FP au respins săptămâna trecută vânzarea unor participaţii ale fondului în Aeroporturi Bucureşti, Portul Constanţa, Salrom şi Alro

Ministerul Finanţelor mai cere modificarea comisionului de administrare de bază al Franklin Templeton la 1,35%

Ministerul Finanţelor solicită completarea ordinii de zi a adunării generale a acţionarilor Fondului Proprietatea (FP) din 26 martie, în care li se va supune la vot aprobarea Contractului de Administrare cu Franklin Templeton pentru încă un an, cu un punct privind conservarea patrimoniului actual administrat al FP, conform unui raport publicat, astăzi, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

De asemenea, Finanţele solicită modificarea comisionului de administrare de bază al Franklin Templeton la 1,35%, se mai arată în document.

Ministerul susţine că, potrivit unei analize comparative a comisioanelor de administrare percepute de alte fonduri închise cu capital privat şi trusturi de investiţii listate la Londra, se evidenţiază o medie ponderată de 1,35% a comisionului de administrare. "Nu este justificată creşterea ratei comisionului de bază la 200 de puncte de bază pe an, în condiţiile în care alte fonduri de dimensiune comparabilă au un comision în medie de 1,35%", conform solicitării de completare a convocatorului AGA.

În ceea ce priveşte conservarea patrimoniului Finanţele menţionează că, în septembrie 2023 mandatul Franklin Templeton a fost reînnoit pentru un an, până în martie 2025, perioadă în care Comitetul Reprezentanţilor FP urmează să desfăşoare o procedură de selecţie transparentă şi competitivă pentru desemnarea noului administrator. "În acest sens, se impune ca strategia Fondului aplicabilă perioadei menţionate să cuprindă conservarea portofoliului actual administrat de Franklin Templeton, astfel încât noul administrator să poată dezvolta o strategie a Fondului, pe termen mediu şi lung, având la bază un portofoliu solid", se arată în document.

Săptămâna trecută, acţionarii fondului au aprobat tranzacţia cu Engie şi un program de răscumpărare a cel mult un miliard de acţiuni proprii, dar au respins propunerea vânzării tuturor sau a unor părţi din participaţiile FP în companiile Aeroporturi Bucureşti, Portul Constanţa, Salrom şi Alro, în anumite condiţii.

Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Bucureşti şi Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea, a subliniat că decizia acţionarilor nu împiedică administratorul să pregătească tranzacţii legate de deţinerile fondului.

În Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pentru acest an sunt incluse costuri estimate la 8,2 milioane lei aferente listării Salrom, ce cuprind diferite comisioane, onorarii, cheltuieli de marketing, etc. "Cu excepţia listării Societăţii Naţionale a Sării, nu este avută în vedere sau preconizată nicio tranzacţie specifică la data prezentului document", se menţionează în BVC.

Ministerul Finanţelor deţine 10,42% din drepturile de vot ale FP, conform raportărilor de la BVB, în vreme ce la finele lunii decembrie a anului trecut, deţinerile fondurilor de pensii Pilon II echivalau cu 28,5% din drepturile de vot exercitabile ale Fondului.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Oare de ce ?

    Asteptam sa ceara si BT Asset Management SAI SA la EVER reducerea comisionului de administrare pe modelul FP.

    1. EVER se autoadministreaza. ce comision visezi?

    Daca inteleg bine mandatul FT va fi prelungit pana in martie 2025, conditionat de conservarea patrimoniului actual. Numai bine!

    In martie 2025 o "cohorta" de politruci PSD/PNL vor trebui recompensati cu "fonctii" in urma succesului in alegeri. In rezumat...nu mai vindeti ca sa ne ramana si noua. 

    Si fondurile de pensii cu 28,5% din drepturile de vot stau ca ghioceii, ca tot va fi martie, luna lor.

    Halal democratie! "Prietenii stiu de ce". 

    1. Ai inteles bine. FP va deveni SIF6.

APA NOVA
hidroelectrica.ro
aages.ro
fedbet.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Apr. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6687
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1404
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8125
Gram de aur (XAU)Gram de aur357.7647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
domeniileostrov.ro
edevize.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
hipo.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
AIESEC
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb