Abonament gratuit
Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”

FIREA A GĂSIT VINOVAŢIIPonta şi Negoiţă, sabotorii alianţei de centru stânga

G.M.
Ziarul BURSA #Politică /

Ponta şi Negoiţă, sabotorii alianţei de centru stânga

Gabriela Firea susţine că principalul vinovat pentru pierderea bătăliei pentru funcţia de primar general al Capitalei este Victor Ponta, liderul Pro România, care a ales o carieră politică personală în detrimentul unei alianţe de centru-stânga, care să contracareze dreapta unită la Bucureşti.

"Cred, de fapt, că artizanul distrugerii alianţei de centru-stânga în Bucureşti este domnul Victor Ponta, cel care urmează o carieră politică personală, doreşte să fie preşedintele ţării. Îl incomodam foarte mult şi pe dumnealui, nu doar pe domnul Nicuşor Dan, dacă aş fi câştigat primăria, pentru că aşa se spune, că primăria Capitalei este o trambulină pentru prezidenţiale. Am precizat că eu nu vizez să am o carieră politică în sensul candidaturii cu orice chip la prezidenţiale şi că mi-aş fi dorit să aduc o contribuţie importantă la rezolvarea problemelor din Bucureşti. Dacă nu o mai pot face ca primar general, o voi face cu prisosinţă şi voi demonstra ca parlamentar", a declarat, ieri, la sediul PSD, Gabriela Firea.

Referitor la acuzaţiile aduse de Firea, Victor Ponta a spus că "mulţi inventează vinovaţi pentru înfrângerile lor, deoarece le este mai simplu decât să se uite în oglindă şi să vadă ciocoismul, aroganţa, bogăţia nejustificată, (...) milioanele de euro din bani public aruncaţi doar pentru denigrarea adversarilor, traficul şi poluarea sufocante din Bucureşti, corupţia şi incompetenţa promovate timp de 4 ani".

"Dincolo de declaraţiile publice politicianiste, sper că (n.r. - Gabriela Firea) ştie foarte bine cine a «înjunghiat-o» cu premeditare chiar din PSD. Să dai vina pe Pro România sau pe Călin Popescu Tăriceanu este doar o continuare a iluziilor şi autoamăgirilor care au dus la înfrângere", a scris Victor Ponta pe pagina oficială de Facebook, care a menţionat că Firea ar fi pierdut alegerile chiar dacă ar fi avut voturile ALDE şi Pro România, formaţiuni politice care au înregistrat procente dezastruoase în Capitală la alegerile de duminica trecută, pentru funcţia de primar general.

De atacurile prim-vicepreşedintelui PSD nu a scăpat nici Robert Negoiţă, cel căruia duminică cetăţenii Sectorului 3 au decis să îi reînnoiască mandatul de primar pentru următorii patru ani. Firea a declarat: "I-am spus domnului preşedinte Marcel Ciolacu doar punctul meu de vedere şi a fost de acord cu el, că nu putem negocia cu teroriştii politici, cei care au vrut să îngroape PSD. Trebuie să fie pe drumul lor şi noi să fim pe drumul nostru. Asta este! Mult, puţin, cât aveam, dar este al nostru. Ar fi fost o lipsă de respect faţă de bucureştenii care ne-au votat să ne aliem cu proprii noştri asasini, adică cu domnii Ponta şi Negoiţă".

În replică, primarul ales al Sectorului 3, Robert Negoiţă, a arătat că Gabriela Firea ar fi fost mai degrabă preocupat ca Primăria Sectorului 3 "să nu facă prea multe lucruri".

"Am refuzat să fac echipă cu un om care nu a înţeles că în administraţia publică singurul lucru care contează sunt proiectele pe care le-ai livrat cetăţenilor. (...) Am refuzat să fac echipă cu un primar general care, în relaţia cu primăria pe care am condus-o şi o voi conduce, a fost, în primul rând, preocupată de cum să facă astfel ca instituţia pe care o reprezint să nu facă prea multe lucruri, terorizată fiind de paranoia potrivit căreia eu mi-aş fi dorit ca, prin lucrurile pe care le făceam pentru Sectorul 3, să atac ulterior fotoliul de primar general", a scris Negoiţă, pe pagina oficială de Facebook.

El a adăugat că toate iniţiativele sale care aveau nevoie de sprijinul Primăriei Generale au fost blocate, cu zâmbetul pe buze, de Gabriela Firea şi că, în aceste condiţii, a refuzat să le spună cetăţenilor Sectorului 3 să o voteze la alegerile de duminică, 27 septembrie.

Negoiţă mai susţine că Firea este "victima propriei dorinţe de mărire, a lipsei spiritului de echipă şi a calculului politicianist ieftin şi de scurtă durată". Edilul Sectorului 3 conchide că fosta sa colegă de partid nu ştie să piardă şi că nu poate să îşi accepte înfrângerea cu demnitate.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. firea este de mai mult timp un perdant

    pacat ca cineva din voluntari ii baga in cap tot felul de prostioare! 

    Mahalagioaica are dreptate, s-a mai discutat dar...daca era un primar vertical cu prestanta, poporul nu ar fi votat un Bula in locul ei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa FONDURI EUROPENE
DTLAWYERS
BTPay
Nuclearelectrica

Curs valutar BNR

28 Oct. 2020
Euro (EUR)Euro4.8746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1525
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5548
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3881
Gram de aur (XAU)Gram de aur253.0990

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

AAGES GROUP
syngenta
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
14 Noiembrie - Noaptea Muzeelor
Legal Accelerators
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie