Firea se declară în favoarea închiderii şcolilor

A.M.
Miscellanea / 9 martie 2020

Gabriela Firea

Gabriela Firea

Suspendarea activităţii teatrelor şi a altor instituţii de spectacol sunt doar câteva dintre măsurile pentru prevenirea îmbolnăvirii cu coronavirus anunţate, luni de primarul Capitalei Gabriela Firea, aceasta declarându-se în favoarea suspendării temporare a cursurilor în şcoli şi grădiniţe.

Primarul Sectorului 1 Daniel Tudorache a declarat că toţi primarii de sectoare sunt de acord cu închiderea temporară a cursurilor.

Firea a anunţat suspendarea activităţii teatrelor şi a altor instituţii de spectacol din Capitală până la 31 martie.

Ea a avertizat că va lua măsuri împotriva managerilor care nu respectă măsurile decise.

De asemenea, Gabriela Firea s-a pronunţat în favoarea închiderii şcolilor şi a grădiniţelor.

"Prevenţie, solidaritate şi responsabilitate. Acestea trebuie să fie cuvintele de ordine acum. România a decis măsuri fără precedent pentru limitarea rîspândirii COVID-19", a scris Firea pe Facebook, înaintea Comandamentului de urgenţă convocat în condiţiile în care în Bucureşti sunt, până în acest moment, două cazuri de coronavirus.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Mai bine te-ai declara impotriva prafului din Bucuresti care adapostete toti microbii posibili.

    Nu scoala este problema pentru copii ci drumul pana acolo, cu strazile si mijloacele de transport mizerabile. 

    Ce-ai avut cu teatrele, ca sunt mult mai curate decat strazile si tramvaiele tale?

    Te faci ca iei masuri! 

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2436
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5565
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7073
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0676
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.8126

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb