Flanco participă la Programul Naţional "Rabla pentru Electrocasnice"

G.U.
Companii / 23 noiembrie 2021

Flanco participă la Programul Naţional "Rabla pentru Electrocasnice"

Flanco participă la noua sesiune, în curs de desfăşurare, a programului guvernamental "Rabla pentru Electrocasnice", se arată într-un comunicat remis redacţiei. În plus, oferă consultanţă clienţilor săi în etapa de înscriere, în magazinele reţelei, precum şi un ghid online al programului.

"Am observat, la ediţia din vară, beneficiile aduse de digitalizarea procesului de înscriere în program, prin aplicaţia web pusă la dispoziţia consumatorilor de către AFM, dar şi faptul că aceasta a adus o serie de limitări unora dintre clienţii noştri, mai puţin familiarizaţi cu tehnologia", spune Ovidiu Nicuşan, Director de Marketing Flanco. "Prin urmare, am instruit consultanţii din toate magazinele reţelei privind modul de înscriere în program, astfel încât să îi poată ajuta pe toţi cei interesaţi să îşi creeze un cont de utilizator, în perioada 19-26 noiembrie. În această sesiune am fost primul retailer care a comunicat participarea la program şi, totodată, am creat un ghid online cât mai clar şi concis, pentru clienţii nostri, care să le aducă un plus de claritate şi de ajutor în parcurgerea cu succes a tuturor etapelor necesare."

Potrivit sursei citate, prin intermediul programului, Ministerul Mediului oferă cumpărătorilor de echipamente electrice şi electronice performante din punct de vedere energetic vouchere cuprinse între 200 şi 500 de lei, în schimbul produselor uzate. La fel ca în cazul ediţiei anterioare, procesul se va desfăşura în mod etapizat: înscrierea în program prin crearea contului de utilizator (19-26 noiembrie), etapa I - selecţia voucherelor pentru categoria maşini de spălat rufe, vase, frigidere şi congelatoare (26 noiembrie - 2 decembrie), etapa II - selecţia voucherelor pentru categoria televizoare, laptopuri, tablete (3-9 decembrie) şi etapa III - selecţia voucherelor pentru categoria aparate de aer condiţionat, aspiratoare, uscătoare de rufe. Potrivit regulamentului AFM, voucherele sunt valabile timp de 15 zile de la emitere, iar produsele noi se pot achiziţiona numai la predarea efectivă a unui produs vechi, din aceeaşi categorie şi de o eficienţă energetică inferioară.

În infograficul disponibil pe site-ul flanco.ro pot fi vizualizate categoriile de produse, etapa în care se încadrează, clasele energetice eligibile, precum şi valoarea voucherului, pentru fiecare tip de produs.

"Cel mai probabil, categoria de produse cea mai aşteptată a acestei sesiuni va fi cea a televizoarelor, pentru că organizatorii programului au adaptat mult mai bine cerinţele energetice realităţii din piaţă, aşa că au inclus în program alte două clase energetice pentru televizoare, F şi G. De data aceasta, cumpărătorii vor avea la dispoziţie considerabil mai multe modele dintre care să aleagă", adaugă Ovidiu Nicuşan.

Retailerul s-a pregătit cu stocuri pentru toate categoriile de produse, astfel că îşi aşteaptă clienţii imediat după confirmarea voucherelor de către AFM. Aceştia vor putea utiliza voucherele atât în reţeaua de magazine, cât şi pe flanco.ro, prin adăugarea codului aferent şi a datelor de contact în câmpul dedicat, din pagina coşului de cumpărături.

Totodată, pentru a-şi încuraja clienţii să renunţe la aparatele electro-IT vechi, dar într-un mod responsabil, printr-o colectare şi reciclare corespunzătoare, şi de a le înlocui cu o tehnologie mai nouă, mai performanţă şi mai eficientă energetic, Flanco desfăşoară pe întreg parcursul anului propriul program de buy-back. În cadrul campaniei "Reciclează şi Flanco te premiază", clienţii beneficiază de un voucher valoric de 200 de lei, la achiziţia unui aparat frigorific, a unei maşini de spălat rufe sau vase ori a unui aparat de aer condiţionat, dacă predau la schimb un produs vechi, din aceeaşi categorie.

"Asistăm, în ultimii doi ani, la o orientare tot mai vizibilă a clienţilor noştri către produse de calitate, de care să se bucure cu adevărat şi pentru un timp îndelungat. Programele tip Rabla, care oferă încă un stimulent financiar, pe lângă ofertele noaste şi instrumentele de finanţare disponibile în magazine, reprezintă acel ultim impuls de care aceştia au nevoie pentru a lua o decizie de cumpărare responsabilă, benefică nu doar pentru ei, ci şi pentru mediu", adaugă Ovidiu Nicuşan.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

30 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0469
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1652
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6367
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro