FLORIN CÎŢU:''Economia creşte, acum avem nevoie de maturitate politică pentru a susţine trendul pozitiv''

G.U.
Politică / 27 octombrie

''Economia creşte, acum avem nevoie de maturitate politică pentru a susţine trendul pozitiv''

Economia României creşte, parametrii economici generali se îmbunătăţesc, iar acum e nevoie de maturitate politică pentru a susţine trendul pozitiv, a precizat premierul interimar Florin Cîţu, preşedintele PNL.

"Am promis la începutul anului creştere economică record şi un deficit bugetar mai mic ca urmare a creşterii veniturilor bugetare, fără să creştem taxe, şi controlul cheltuielilor bugetare. Asta am făcut. Execuţia bugetară la 9 luni de zile arată că într-o perioadă foarte scurtă de timp am pus economia României pe drumul corect, în ciuda diverselor turbulenţe cu care ţara se confruntă", transmite Florin Cîţu, astăzi, într-o postare publicată pe Facebook.

Florin Cîţu a precizat că în această perioadă, Executivul a reuşit reducerea deficitului bugetar cu 2,6 puncte procentuale din PIB în raport cu perioada similară a anului trecut.

"Am făcut această ajustare reuşind atât creşterea veniturilor, cât şi reducerea cheltuielilor, făcând în acelaşi timp plăţi excepţionale de 10,4 miliarde lei generate de epidemia COVID-19. Într-o perioadă de pandemie care a continuat să afecteze activităţile economice, am înregistrat o creştere a veniturilor bugetare cu 1,4 puncte procentuale din PIB faţă de primele 9 luni ale anului trecut doar prin conformare voluntară şi prin absorbţie de fonduri europene. În sumă netă, veniturile bugetare au crescut cu 42,6 miliarde de lei faţă de 2020 şi cu 41,7 miliarde de lei faţă de 2019. În acelaşi timp, în perioada ianuarie - septembrie am diminuat cheltuielile bugetare cu 1,2 puncte procentuale din PIB faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, reuşind însă majorarea investiţiilor cu 3,9 miliarde de lei faţă de perioada similară din 2020 şi cu 10,8 miliarde de lei faţă de perioada similara din 2019 ", spune Cîţu.

De asemenea, acesta menţionează şi sumele alocate investiţiilor.

"Aşa cum am promis şi cum am trecut în buget, 53,6% din totalul cheltuielilor pentru investiţii au fost reprezentate de proiecte finanţate din fonduri europene, fiind vorba de o sumă cu 5,69 miliarde de lei mai mare decât în primele 9 luni ale anului trecut", precizează Florin Cîţu.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. PUȘCĂRIAȘ DROGAT DEMIS CU 281_0 NU TE MAI BAGA ÎN SEAMA PRECUM CHILOȚI ÎN CUR CA ORICUM TU NU MAI REPREZINTI NIMIC. DUTE ȘI SUGE PULA MAI DEPARTE CUM AI FĂCUT-O PINA ACUM ZBIRCIT ULUI MUGUR ISĂRESCU CARE TEA SPONSORIZAT CU BANI DI N PROCENTELE MARI PUSE ABUZIV ROMANILOR CARE AU CREDITE CA SA TE DUCI TU ÎN AMERICA SA BEI CA UN ALCOLISTUL ȘI SA TE DROGHEZI. SA U RAMII FUTA LEUL DE CASA A FETITEI STERPE DE LA COTROCENI ȘI ÎMPINGEI CI(KA) TU, LUTUL LA DEAL DOAR ATIT ȘTII SA FACI FETELEUL E.

    Sunt curios dacă și el crede ce spune.Nu-mi explic, cum poate spune asemenea aberații. Ori ne crede proști, ori este el prost, merg pe a doua variantă.

    1. Sigur el este prost si la asta se adauga faptul ca nu mai are medicamente plus doza booster.

    Ești un timpit care merita și sigur va fi judecat și condamnat pt faptele tale. As vrea dacă se poate la moarte!

    Asta e sănătos la cap, eu cred ca nu!!!!!

    Bai, PNLeprelor, duceti-l odata pe puscariasul drogat la o clinica de dezintoxicare, nu de alta, dar in timp ce Economia se face tandari(in primul rand , din cauza masurilor nazist-demente anti-Covid pe care le iau), Potaia asta turbata o vede decoland asemenea lui, adica a lui Superman!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
GRAMPET GROUP
ALPHA BANK
ifep.ro
UNNPR
Hidroelectrica

Curs valutar BNR

07 Dec. 2021
Euro (EUR)Euro4.9485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3946
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7550
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8231
Gram de aur (XAU)Gram de aur251.5919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
croco.ro
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro