FLORIN CÎŢU:''Imnul Naţional trezeşte în noi încrederea că avem puterea de a ne solidariza pentru interesul comun''

G.U.
Politică / 29 iulie

''Imnul Naţional trezeşte în noi încrederea că avem puterea de a ne solidariza pentru interesul comun''

Imnul ''Deşteaptă-te, române!'' trezeşte încrederea că avem puterea de a ne solidariza pentru interesul comun, acela de a trăi într-o Românie democratică, modernă şi dezvoltată, în care fiecare român să se simtă împlinit, a transmis premierul Florin Cîţu, joi, cu ocazia Zilei Imnului Naţional, transmite Agerpres.

"Versurile Imnului nostru Naţional, 'Deşteaptă-te, române!', i-au însufleţit pe români în cele mai importante momente ale istoriei de după perioada paşoptistă, transmiţându-ne şi astăzi mesajul mobilizator care a inspirat atâtea generaţii până acum. Ori de câte ori îl auzim, Imnul Naţional trezeşte în noi încrederea că avem puterea de a ne solidariza pentru interesul comun, acela de a trăi într-o Românie democratică, modernă şi dezvoltată, în care fiecare român să se simtă împlinit. Mesajul său puternic va continua să ne inspire valorile trainice ale libertăţii, dreptăţii şi adevărului, apărate cu îndârjire de generaţii de români", este mesajul lui Florin Cîţu publicat pe pagina de Facebook a Guvernului.

Acesta adaugă că pentru generaţia din care face parte, 'Deşteaptă-te, române!' înseamnă, în primul rând, căderea regimului comunist şi recâştigarea libertăţilor fundamentale.

"Uniţi în cuget şi-n simţiri, să le transmitem generaţiilor de tineri respectul pentru acest simbol al statului român şi pentru toate celelalte simboluri şi valori naţionale. La mulţi ani, România! La mulţi ani, Imnului Naţional!", adaugă premierul.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Imnul Naţional trezeşte în noi încrederea că avem puterea de a ne solidariza pentru interesul meu personal si al multinationalelor.

    Vad ca Bursa publica fel de fel de citate la fiecare mini-sarbatoare si ocazie. Chiar zice Catu asta sau vre-un secretar al guvernului scrie si da mai departe asemenea comunicate pentru presa?

    1. Le scrie Mioara Coman, infractoarea care este/era platita de guvern dar presta pentru alegerile pnl.

    nu le e rusine sa mai vina cu chestii din astea sforaitoare? adica o sa auzim toata viata sloganuri din astea? oamenii normali nu vorbesc asa! si asta se aplica si sloganurilor pt alte produse sau campanii, terminati cu prostiile astea infantile!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

17 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9473
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1999
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5309
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7880
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.6026

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Codul comercial român
energynomics.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro