FLORIN CÎŢU:"Să nu promitem ce nu putem să facem"

G.B
Politică / 29 ianuarie

Florin Cîţu

Florin Cîţu

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, astăzi, că anul trecut a fost cel mai bun din punct de vedere economic, iar creşterea a fost consecinţa faptului că s-au transferat mai multe resurse către investiţii. El a afirmat că trebuie menţinute măsurile liberale şi a făcut apel la social-democraţi să facă promisiuni care nu se pot respecta. "Să nu promitem ce nu putem să facem", a fost apelul lui Florin Cîţu, potrivit Digi24.

Anul trecut a fost cel mai bun an din istorie, a spus Florin Cîţu, care a adăugat însă că are un singur regret, acela că nu a avut timpul necesra pentru a duce la final reformele.

"Succesul s-ar fi văzut în buzunarul tuturor românilor. Măsurile luate au fost cele mai bune şi au dus la această creştere economică.

Mă uit la ultimii doi ani, în special la ultimul că la un test despre cum funcţionează economia liberală. Anul trecut, economia liberală a trecut cu brio acest test. Dacă vrem să continuăm în acest ritm trebuie să menţinem măsurile liberale.

Suntem la guvernare cu parteneri social-democraţi, dar care au înţeles de foarte multe ori aceste provocări. Ei au dorit şi promis creşterea pensiilor cu 40%, dar au înţeles că 10% e ce putem face pentru a avea câştig pe termen lung.

Se poate şi în această coaliţie că economia liberală să livreze, cu câteva compromisuri.

Sunt rezultate reale, concrete, am văzut venituri mai mari la buget faţă de ce am prognozat, iar banii au fost folosiţi pentru a compensa facturi fără să se pună în pericol deficitul.

În trimestrul 4 însă economia a început să dea semne de încetinire, ritmul încetineşte când nu vii cu măsuri care să stimulezi. Am reuşit să menţinem un ritm de creştere economică peste aşteptări pentru că am investit mai mult că în trecut, am transferat mai multe resurse către investiţii şi poţi avea creştere peste aşteptări", a declarat Florin Cîţu.

Liderul PNL a subliniat că România poate să surprindă în fiecare an pozitiv cu creşterea economică.

El a afirma că trebuie găsite soluţii la toate crizele care apar, dar că este important să nu se facă promisiuni care nu se pot respecta.

"Azi, România trece printr-o perioadă dificilă, dar diferită, o criză a preţului la energie, dar noi trebuie să găsim soluţii. Crize vor există mereu şi vor fi diferite.

Să nu promitem ce nu putem face pentru că e periculos. Cu pensiile, s-a putut cu creşterea de 10%. Dacă mergem în ritmul asta vom putea creşte şi pensii şi salarii, dar să nu promitem ce nu putem face.

Anul trecut s-a demonstrat că poţi avea creştere mare când te poţi împrumută pentru investiţii. Te poţi împrumută dacă o faci pentru investiţii", a declarat Florin Cîţu.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Nu stiu cine e premier?de ce avertizeaza zilnic PSD.de derapaje la intelegerile coalitiei?E tampit sau se prefaca.precis doreste ruperea coalitiei.USR,parca activeaza mana in mana cu el.Se coace ceva.

    Domnule, cresteti salariile, aduceti milioanele de romanii inapoi in economie si o sa aveti si bani la buget si bani de pensii.

    In tarile bogate lucreaza se pare aproape 4 milioane de romani. Acestia platesc impozite in statele acelea si produc venituri la buget, platesc la pensii si asigura pensii mari in acele tari.  

    La noi, dupa toate masurile proaste dispuse de UE, un om cu o gospodarie taraneasca nu mai poate sa-si asigure cele necesare traiului.  

    Pensionarii dupa scumpirile regizate de voi sunt la limita subzistentei.  

    Tinerii care mai lucreaza inca in economia romaneasca in marea lor majoritate vor pleca. Si odata plecati, nu se vor mai intoarce.  

    Mariti salariile si pensiile, asigurati taranilor conditii pentru a putea traii din munca lor ce trebuie normal rasplatita.  

    Daca o sa continuati cu salarizarea si pensiile de mizerie, vor pleca si cei ramasi, iar tara fara populatie tanara activa, fara o viata economica si sociala normale se va ruina, asa ca astazi satele de munte si.. si va pierii. 

    Asa cum vor unii.

    Si, daca o tineti tot asa, romani si Romania vor fi in curand o poveste.  

    1. Atunci nu mai vota PSD, ci oameni care au reușit cu ceva în viață...au construit un bloc, o firma, o cariera de succes la o mare firma internațională unde nu pilele contează, etc.

      Da tu un exemplu de om care a facut ceva in Rom ,ce a facut iohanis,catu,orban barna,ciolos plicusor,clotilda etc ce au construit pentru tara

    Talentatul domn Cîţu! La.....prafuri, ierburi si liniuțe!

    Cu imprumuturi record si inflatie record se obtinea crestere economica si daca ne straduiam sa avem scadere economica

    Cutule ,in afara de imprumuturi,amenzi,cresteri de preturi si facturi nu ai facut nimic,ar trebui sa fii la puscarie nu sa latri la televizor,dna sa vina sa te ia dar....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
infinitumcosmetics.ro
fabricadeceai.ro

Curs valutar BNR

20 Mai. 2022
Euro (EUR)Euro4.9477
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6725
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8048
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8325
Gram de aur (XAU)Gram de aur277.4633

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro