Fondatorul Evergrande, plasat sub controlul poliţiei din Beijing

S.B.
Internaţional / 28 septembrie 2023

Hui Ka Yan (Sursa foto: www.evergrande.com)

Hui Ka Yan (Sursa foto: www.evergrande.com)

Hui Ka Yan, miliardarul chinez care a fondat gigantul imobiliar Evergrande a fost plasat sub controlul poliţiei de către autorităţile chineze, relatează Bloomberg.

Potrivit sursei citate, poliţia l-a dus pe Hui Ka Yan, preşedintele companiei imobiliare, la o locaţie nedezvăluită, în decursul lunii septembrie şi l-a plasat sub supraveghere.

Hui nu a fost acuzat formal de vreo infracţiune, dar nu va putea părăsi locaţia şi cel mai probabil a fost obligat să predea oficialilor paşaportul şi cartea de identitate, potrivit relatărilor Bloomberg.

Ştirea vine în urma unui raport al publicaţiei chineze Caixin, care a relatat că mai mulţi foşti executivi ai Evergrande, inclusiv un fost CEO şi un fost CFO, sunt de asemenea subiectul unor investigaţii oficiale.

Evergrande a fost cel de-al doilea cel mai mare dezvoltator imobiliar din China, dar începând cu anul 2021 compania s-a străduit să evite o criză de lichiditate într-o perioadă colaps financiar care a zguduit întregul sector imobiliar al ţării.

Compania a atins o capitalizare de piaţă maximă de aproape 54 miliarde de dolari în 2017, dar acum valorează mai puţin de 1 miliard de dolari.

Evergrande a declarat falimentul în august, dar a spus luni că o investigaţie oficială în curs îi va împiedica capacitatea de a contracta noi datorii, declanşând o cădere de 42% a preţului acţiunilor sale în ultimele trei sesiuni de tranzacţionare.

Şi averea personală a lui Hui a scăzut, de la 42 miliarde de dolari în 2017 la doar 1,8 miliarde de dolari, conform Bloomberg Billionaires Index.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6395
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6067
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1368
Gram de aur (XAU)Gram de aur634.6613

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb