Fondurile de pensii private obligatorii aveau, în iulie, active în creştere cu 27,18%

I.M.
Miscellanea / 18 august 2019

Fondurile de pensii private obligatorii aveau, în iulie, active în creştere cu 27,18%

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de peste 56,7 miliarde de lei, la 31 iulie 2019, în creştere cu 27,8% faţă de nivelul existent în luna similară a anului trecut, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 34,09 miliarde de lei, respectiv 60,06%. Pe locul doi de află acţiunile, cu 11,537 miliarde de lei (20,32%). Obligaţiunile corporative se situează pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 4,152 miliarde de lei, respectiv 7,31% din totalul activelor.

Conform datelor ASF, valoarea activului total al fondurilor de pensii de la Pilonul II era de 56,776 miliarde de lei, la 31 iulie 2019, iar valoarea activului net era de 56,764 miliarde de lei.

Fondurile de pensii private obligatorii aveau 7,354 milioane de participanţi. Conform datelor ASF, de la începutul colectării în sistem au fost virate contribuţii pentru 7,225 milioane de participanţi.

În luna mai 2019, au fost virate contribuţii pentru 3,920 milioane de participanţi, iar pentru 3,413 milioane nu au fost virate contribuţii, mai scrie ASF:

Pe pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life Pensii, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb