Foodpanda România a atras peste 90% dintre restaurantele care se aflau în portofoliul Uber Eats

G.U.
Companii / 03 iunie 2020

Foodpanda România a atras peste 90% dintre restaurantele care se aflau în portofoliul Uber Eats

Foodpanda a reacţionat rapid noului context în care, începând de astăzi, platforma Uber Eats şi-a încetat operaţiunile pe piaţa locală. Compania anunţă că peste 90% dintre restaurantele care se regăseau în oferta Uber Eats din Bucureşti, Timişoara şi Iaşi se află în prezent în portofoliul foodpanda, potrivit unui comunicat de presă.

Echipa foodpanda a venit în sprijinul restaurantelor partenere Uber Eats şi a accelerat procesul de înrolare al acestora în cadrul platformei, pentru ca operaţiunile majorităţii restaurantelor să continue fără întreruperi şi după data de 3 iunie. De asemenea, reprezentanţii foodpanda anunţă că în ultimele trei luni au listat în total peste 1000 de restaurante noi partenere la nivel naţional, număr care le include şi pe cele din portofoliul Uber Eats.

Foodpanda a recrutat poziţii importante din cadrul echipei operaţionale Uber Eats, platforma fiind în discuţii în prezent şi cu alţi angajaţi cu un potenţial mare de alăturare în perioada următoare. Printre persoanele care s-au alăturat echipei foodpanda se numără: Andreea Arişanu, Head of Account Management Uber Eats şi Robert Anghel, Sales Representative de top în cadrul Uber Eats.

Andreea Arişanu, Project Manager foodpanda România, a declarat:"În ultimii ani, mi-am desfăşurat activitatea într-un mediu foarte dinamic, lucrând în industria ospitalităţii şi food delivery. Sunt foarte încântată să mă alătur acum companiei foodpanda, cel mai mare jucător de comenzi online de mâncare din România. În continuare, obiectivul meu principal este să contribui la dezvoltarea restaurantelor din ţară, mai ales în această perioadă plină de provocări."

"Odată cu retragerea de pe piaţa din România a Uber Eats, restaurantele au nevoie să-şi continue activitatea în zona de delivery, iar clienţii care apreciau restaurantele din oferta Uber Eats să-şi poată comanda în continuare preparatele preferate. În prezent, peste 90% dintre restaurantele listate pe Uber Eats în Bucureşti, Timişoara şi Iaşi se află în oferta foodpanda, iar echipa noastră lucrează la înrolarea tuturor restaurantelor care nu se află deja pe platforma noastră. De asemenea, am apreciat talentul echipei Uber Eats, un motiv în plus să îi dorim în echipa foodpanda. Începând cu luna aceasta, ni se vor alătura doi profesionişti valoroşi în industrie, a căror experienţă sunt convinsă că ne va ajuta să ne consolidăm poziţia de top şi să adăugăm plus valoare serviciilor noastre", a declarat Andreea Petrişor, Managing Director foodpanda România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

25 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9440
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3816
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7642
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9008
Gram de aur (XAU)Gram de aur258.9166

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro