Ford se extinde pe piaţa din India

M.I.
Companii / 10 aprilie 2019

Ford se extinde pe piaţa din India

Ford Motor este aproape de un acord cu producătorul auto indian Mahindra & Mahindra pentru a forma o nouă societate mixtă în India, una dintre cele mai competitive pieţe auto din lume, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

În urma tranzacţiei, Ford va opri operaţiunile sale independente în India, susţin sursele, conform Agerpres.

Conform acordului care încă se negociază, Ford va forma în India o nouă divizie, la care va deţine o participaţie de 49%, în timp ce Mahindra va avea 51%. La noua entitate vor fi transferate activele şi angajaţii Ford din India, adaugă sursele.

Reprezentanţii Ford au declarat că nu comentează speculaţiile, dar au adăugat că ambele companii continuă să lucreze împreună "la dezvoltarea cooperării strategice care să îmbunătăţească eficienţa afacerilor lor".

Nici reprezentanţii Mahindra nu au dorit să comenteze asupra speculaţiilor, conform Agerpres.

În prezent, Ford îşi produce şi îşi vinde maşinile în India printr-o subsidiară pe care o deţine integral. De asemenea, în 2017, a format cu Mahindra o alianţă strategică. Cei doi producători auto intenţionează să construiască împreună noi maşini, inclusiv SUV-uri şi vehicule electrice.

În ultimele două decenii, Ford a investit două miliarde de dolari în India, care a devenit o sursă semnificativă de creştere pentru marii producători auto. Oficialii Ford cred că India ar putea deveni o piaţă cheie pentru vehiculele electrice, deoarece Guvernul vrea să elimine motoarele cu combustie internă până în 2030.

Ford, al doilea mare producător auto din SUA, este prezent şi pe piaţa din România, scrie Agerpres.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6131
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1399
Gram de aur (XAU)Gram de aur672.2462

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb