Alpine a anunţat, joi, că argentinianul Franco Colapinto, în vârstă de 23 de ani, va rămâne în echipa sa de Formula 1 în sezonul viitor, în calitate de coechipier al lui Pierre Gasly, potrivit news.ro.
„Suntem foarte bucuroşi să oficializăm echipa noastră de piloţi pentru 2027, cu Franco alături de Pierre”, a declarat Flavio Briatore într-un comunicat difuzat de Alpine.
”Stabilitatea este esenţială pentru mine. Acum avem o imagine clară în ceea ce priveşte piloţii şi, chiar dacă aceasta este o piesă importantă a puzzle-ului, aşa cum am repetat de multe ori, principala noastră provocare este să proiectăm şi să construim o maşină rapidă. Aceasta rămâne prioritatea noastră absolută.”, a declarat el.
„Anul acesta, l-am văzut pe Franco evoluând cu adevărat şi câştigând în maturitate pentru a deveni un pilot excelent”, subliniază Briatore.
”Rezultatele sale, în special la Miami şi la Montreal, au confirmat ceea ce ştiam deja: Franco îşi are locul cuvenit în Formula 1 şi în cadrul acestei echipe. Mă aştept ca Franco şi Pierre să continue să facă o treabă fantastică pe circuit, iar echipa să-şi continue eforturile până când vom fi capabili să luptăm în fruntea acestui sport şi să ne impunem acolo.”, a adăugat el.
După un început de sezon dificil, Colapinto (la Alpine începând cu GP-ul din Emilia-Romagna din 2025, în locul lui Jack Doohan) şi-a revenit la Miami (locul 7), apoi în Canada (locul 6), unde a obţinut cel mai bun rezultat din cariera sa.
De atunci, a intrat de trei ori în zona punctelor în 7 GP-uri şi ocupă locul al 12-lea în clasamentul general, cu 19 puncte.
Gasly se află pe locul 10, cu 44 de puncte, în timp ce Alpine ocupă locul al şaselea în clasamentul constructorilor.
„Sunt încântat să continui aventura alături de echipă în 2027”, se bucură Colapinto. „Mă simt foarte bine aici şi perfect integrat, iar situaţia este şi mai bună de când am înregistrat progrese semnificative în acest an faţă de anul trecut. Mai avem multe etape de parcurs şi ştiu că echipa munceşte din greu pentru a creşte performanţa şi a îmbunătăţi continuu maşina”, a subliniat acesta/
”Obiectivele noastre pe termen lung sunt clare: să fim competitivi şi să ne impunem”, concluzionează el.
”Sunt recunoscător echipei, lui Flavio şi lui Steve pentru încrederea pe care mi-o acordă, considerându-mă unul dintre piloţii lor în viitor. Abia aştept să văd cum vor evolua lucrurile şi să mă concentrez în primul rând pe munca mea pe circuit”, a declarat Colapinto.






















































Opinia Cititorului