Abonament gratuit

Fosta şefă a DIICOT, în arest la domiciliu în Italia

G.M.
Ziarul BURSA #Politică /

Alina Bica

Alina Bica

Măsura va fi menţinută până când instanţa se va pronunţa cu privire la cererea de extrădare 

Autorităţile italiene au comunicat că Alina Bica, fost procuror-şef al DIICOT şi fost preşedinte al ANRP, a fost plasată de judecătorii din Peninsulă în arest la domiciliu în perioada în care va fi analizată cererea de extrădare care trebuie transmisă de către statul român prin Ministerul Justiţiei. Înaintea dispunerii arestului la domiciliu, Bica a fost audiată în faţa instanţei italiene, unde şi-a spus punctul său de vedere cu privire la aducerea în ţară pentru executarea condamnării la 4 ani de închisoare.

Este greu de estimat cât vor dura procedurile propriu-zise de extrădare din Italia. Conform normelor Uniunii Europene, Alina Bica are dreptul la un proces în Italia pentru a se stabili decizia cu privire la solicitarea autorităţilor române de extrădare.

Alina Bica, fosta şefă a DIICOT, urmărită internaţional cu mandat european pentru infracţiunea de favorizarea infactorilor a fost prinsă de poliţiştii din Italia la sfârşitul săptămânii trecute.

Alina Bica a fost dată în urmărire la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut, după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au respins apelul, iar aceasta a rămas cu pedeapsa de 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost acuzată de favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în cursul anului 2013, omul de afaceri Ovidiu Tender i-a cerut sprijinul Alinei Bica pentru a obţine o condamnare cu suspendare în dosarul RAFO, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Alina Bica le-a solicitat subordonaţilor săi de la DIICOT să ceară în instanţă condamnarea lui Tender la o pedeapsă cu suspendare, potrivit procurorilor DNA.

Astfel, în contextul în care, în primăvara anului 2013, Ovidiu Tender era judecat în dosarul "'RAFO'', instrumentat de DIICOT, în care rechizitoriul a fost întocmit de Bica, omul de afaceri a pus, prin avocaţii săi, la dis-poziţia lui Ionuţ Florentin Mihăilescu, fost ofiţer de poliţie judiciară şi consilier al Alinei Bica, documente privind respectiva cauză penală, în scopul consultării şi exprimării unei opinii, atât de el, cât şi de către Bica, pentru a avea şansa unei soluţii favorabile.

Procurii anticorupţie susţin că, având în vedere relaţia existentă între Ionuţ Florentin Mihăilescu şi Alina Bica, Ovidiu Tender i-a cerut sprijinul magistratului prin intermediul angajatului şi avocaţilor săi în vederea formulării unei apărări favorabile. Solicitarea a fost făcută deoarece Alina Bica a fost procurorul care a instrumentat dosarul şi a dis-pus trimiterea în judecată a acestuia. Pentru sprijinul acordat, în scopul arătat mai sus, Ionuţ Mihăilescu, angajat al SC Prospecţiuni SA, firmă deţinută de Ovidiu Tender, a beneficiat de un card emis de Unicredit Bank, în care i-au fost virate mai multe sume de bani.

Conform DNA, din actele şi lucrările dosarului a rezultat că Ionuţ Mihăilescu şi Alina Bica au dobândit bunuri imobile (terenuri), iar, pentru disimularea provenienţei acestora, actele de proprietate au fost întocmite pe numele lui Ştefan Gavrilă şi pe numele altor persoane interpuse.

Judecată în mai multe dosare, Bica a plecat din ţară în 2018, înainte ca procesele sale să se încheie. Ea a mers mai întâi în Costa Rica, unde, la un moment dat a fost fotografiată în compania Elenei Udrea. De altfel, împreună cu Elena Udrea, Alina Bica a fost reţinută la un moment dat în Costa Rica, dar ulterior a fost eliberată.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Banul vorbește

    Io zic sa o f.. cine poate si sa-i ia bani. Ca mai mult nu au ce-i face in conformitate cu legislatia Romaniei. Sa fii sanatoasa Alino.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

03 Aug. 2020
Euro (EUR)Euro4.8351
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1131
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4859
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3685
Gram de aur (XAU)Gram de aur260.8073

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
myTEX.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie