Fotbal feminin: FK Csikszereda a câştigat în premieră Cupa României

O.D.
Sport / 12 iunie 2025

Fotbal feminin: FK Csikszereda a câştigat în premieră Cupa României

FK Csikszereda Miercurea Ciuc a câştigat în premieră Cupa României la fotbal feminin, miercuri, după ce a învins-o în finală pe Farul Constanţa cu scorul de 3-0 (0-0).

Vicecampioana s-a impus la scor de forfait, prin golurile marcate de Csilla Balazs (60) şi Anabelle Nombot (69 şi 75), în ciuda faptului că a evoluat în inferioritate numerică din minutul 32, când a fost eliminată Melania Tobik.

Farul a ratat astfel şansa de a realiza eventul, după ce a câştigat campionatul detaşat, cu un avans de 19 puncte faţă de echipa harghiteană.

Aceasta a fost cea de-a opta întâlnire din acest sezon între cele două formaţii, care s-au întâlnit de şase ori în campionat şi o dată în faza grupelor din Cupa României. Farul a câştigat de cinci ori, un meci s-a terminat la egalitate, iar Csikszereda a câştigat în grupele Cupei României.

FK Csikszereda a jucat finala Cupei României pentru al doilea an consecutiv.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3460
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7991
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7879
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3924
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.8208

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb