FOTBAL ŞI BANIFC Dinamo, îngropat în datorii

O.D.
Ziarul BURSA #Sport / 27 august

FC Dinamo, îngropat în datorii

Fotbal Club Dinamo se confruntă, din nou, cu o situaţie limită, din cauza problemelor financiare. Preluat şi abandonat de nişte fantomatici investitori spanioli, clubul a fost ţinut în viaţă în ultimul an de contribuţiile financiare ale suporterilor. Datoriile mai vechi şi contractele foarte mari ale unor jucători, făcute în batjocură, au adus clubul într-o nouă postură delicată. Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al FC Dinamo, club aflat în insolvenţă, a declarat că, până în prezent, au fost înregistrate datorii de 8 milioane de euro, potrivit tabelului creditorilor înscrişi la masa credală: "Nu este o dată limită pentru planul de reorganizare, el trebuie depus în 30 de zile după stabilirea tabelului creditorilor. Nu ştiu care va fi numărul contestaţilor la acest tabel, în funcţie de asta vom avea o primă variantă a tabelului. Lucrurile se pot întinde, dar experienţa îmi spune că un astfel de lucru durează între 3 luni şi un an, dar noi până în martie trebuie să avem plan de reorganizare, pentru a obţine licenţa pentru sezonul următor. După ce avem tabelul definitiv, alte sume nu vor mai putea apărea. În acel moment vom ştii care este cuantumul datoriilor finale. Vă pot spune că momentan, 8 080 000 de euro sunt ceruţi de creditori, noi vom analiza, la prima vedere sumele finale sunt mult mai mici".

La sfârşitul lunii iunie FC Dinamo a intrat, din nou, în insolvenţă după ce Tribunalul Bucureşti a acceptat cererea clubului. FC Dinamo a explicat motivele pentru care a depus cerere pentru deschiderea procedurii de insolvenţă: "Tribunalul Bucureşti, prin Secţia a VII-a Civilă, a dispus în data de 26 iunie 2021 admiterea cererii clubului Dinamo Bucureşti de deschidere a procedurii generale privind insolvenţa. După episodul din 2014, istoria acestui club reprezentativ al României consemnează un nou moment dificil şi tensionat. În ultimul an, cu mai multă sau mai puţină înţelegere, opinia publică a putut regăsi, în cuvintele şi cifrele comunicate, dorinţa şi eforturile intense depuse pentru evitarea unui astfel de moment. Multiple şi susţinute, demersurile de identificare de noi parteneri, sponsori, bănci, discuţiile interminabile şi neserioase din partea acţionarului majoritar cu privire la un plan de susţinere financiară, anunţat doar în presă de către acesta, dar nematerializat în cifrele reci şi seci din contabilitatea clubului, coroborate cu un dezechilibru financiar major reflectat prin necesarul de finanţare, atât pentru plata datoriilor în sold, dar totodată şi pentru asigurarea disponibilităţilor financiare necesare până la 31 decembrie 2021, au contribuit decisiv la luarea deciziei de solicitare a protecţiei legiuitorului român, prin procedura generală a insolvenţei. La luarea acestei decizii de intrare sub protecţia legii s-au avut în vedere încercarea de ultim moment pentru salvare a continuităţii clubului în primul eşalon fotbalistic al României, prin participarea în sezonul competiţional 2021/2022, respectarea partenerilor clubului şi a obligaţiilor asumate, dar şi presiunea îndreptăţită exercitată de către jucători şi antrenori pentru o echipă competitivă şi completă, dar aflată sub umbrela unui minim confort mental şi material prin plata salariilor restante şi ale celor ce vor deveni scadente. Aşa cum se cunoaşte, declaraţiile actualului acţionar majoritar, în articole şi interviuri de susţinere a clubului, au fost din păcate nematerializate printr-un plan sportiv şi financiar, detaliat pe termen mediu şi lung. Ceea ce trebuie să înţeleagă suflarea dinamovistă şi opinia publică este că declanşarea procedurii de insolvenţă reprezintă o obligaţie legală şi, în acelaşi timp, etică şi morală a membrilor Consiliului de Administraţie, prezenţi sau reprezentaţi". La momentul depunerii cerererii de intrare în insolvenţă se preciza că FC Dinamo a acumulat datorii de 29,7 milioane de lei la finele anului trecut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Înăuntrul Bursei de Valori din Bulgaria

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6067
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8649
Gram de aur (XAU)Gram de aur243.4131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro