FRANCO FRATTINI:  "UE nu trebuie să pedepsească Marea Britanie pentru Brexit"

E.A.
Internaţional / 9 octombrie 2018

Franco Frattini (Sursa foto: Twitter)

Franco Frattini (Sursa foto: Twitter)

Ar fi greşit ca Uniunea Europeană să "pedepsească" Marea Britanie pentru intenţia sa de a ieşi din blocul comunitar, a afirmat astăzi fostul ministru de externe italian Franco Frattini, într-o discuţie despre viitorul proiectului european în cadrul conferinţei Bucharest Forum, conform Agerpres.

În acelaşi timp plecarea Regatului Unit din UE fără un acord rezultat în urma negocierilor cu Bruxelles - nu ar fi bună pentru Marea Britanie, a atras atenţia Frattini, care a făcut apel în acest context la "mai mult leadership" din partea UE.

Este nevoie de mai mult leadership pentru a explica celorlalte ţări europene că trebuie evitată cu orice preţ repetarea situaţiei şi ca alte state să opteze la rândul lor pentru ieşire, potrivit fostului şef al diplomaţiei italiene.

Frattini a făcut totodată apel ca Europa să profite de Brexit pentru a deveni un protagonist real pe scena globală, în condiţiile în care prezenţa Marii Britanii s-a dovedit a fi un obstacol în anumite domenii, menţionând în acest sens politica de securitate şi apărare comună.

Este de dorit un acord prin care Uniunea Europeană să poată păstra o relaţie apropiată cu Marea Britanie şi în egală măsură şi pentru aceasta din urmă este bine să nu-şi piardă legăturile cu blocul comunitar, a recomandat fostul ministru italian de externe.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb