Abonament gratuit
Videoconferinţa “Energia în priză”Videoconferinţa “Energia în priză”

FRANŢA:Guaido "are legitimitatea să organizeze alegeri" prezidenţiale

D.D.
Internaţional /

Juan Guaido (Sursa foto: Twitter)

Juan Guaido (Sursa foto: Twitter)

Franţa consideră că preşedintele Parlamentului venezuelean Juan Guaido "are legitimitatea să organizeze alegeri" prezidenţiale, a declarat astăzi ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian, după expirarea ultimatumului european dat preşedintelui Nicolas Maduro în acest sens, relatează AFP.

Mai multe ţări europene - între care Germania, Franţa, Spania, Regatul Unit, Olanda, Portugalia şi Austria i-au dat ultimatum până duminică lui Maduro să convoace noi alegeri prezidenţiale, ameninând că altfel ele îl vor recunoaşte pe rivalul său, Juan Guaido preşedinte interimar.

Cu privire la acest ultim punct, "ne vom consulta cu prietenii noştri europeni astăzi (luni)", a anunţat Le Drian la postul de radio France Inter.

În faţa "refuzului preşedintelui Maduro de a organiza alegeri prezidenţiale care să clarifice, să «împace» situaţia în Venezuela (...), noi considerăm că domnul Guaido are capacitatea, legitimitatea de a organiza aceste alegeri", a adăugat el.

Întrebat despre posibilitatea unei recunoaşteri oficiale de către Uniunea Europeană (UE) a lui Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei, Jean-Yves Le Drian, a lăsat uşa deschisă.

"Vom lua legătura cu colegii noştri europeni pentru a reformula această solicitare şi a face astfel încât un grup de contact, pe care-l propunem să fie creat pentru ca să însoţească traziţia, să poată să fie înfiinţat împreună cu ţările europene care vor voi să intre în el", a declarat ministrul.

"Această ţară este sleită în prezent, sunt foarte mulţi refugiaţi, există o oprimare, există o inflaţie înspăimântătoare, poporul este în stradă", a subliniat el.

Şeful diplomaţiei franceze a respins acuzaţii de amestec, formulate de Rusia, care îl susţine pe preşedintele Nicolas Maduro.

"Acesta nu este un amestec, din moment ce există o criză în ţară, ce există un apel al preşedintelui Guaido să fie susţinut pentru a restabili democraţia", a apreciat Le Drian.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Alo,domnul , vestele galbene nu sunt un simptom de criza ? Ia mai uita-te si in propria ograda !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

25 Sep. 2020
Euro (EUR)Euro4.8750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1874
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5137
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3319
Gram de aur (XAU)Gram de aur251.0994

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
CEZ România
Smart City România
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Balinesse Spa
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie