Comisia Europeană "va face o eroare politică şi o greşeală politică" dacă va bloca fuziunea dintre grupurile industriale Alstom (Franţa) şi Siemens (Germania), a apreciat astăzi ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, înainte de întâlnirea programată cu comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager, la Paris, transmite Reuters.
"Refuzul de a aproba fuziunea dintre Alstom şi Siemens va fi o eroare politică şi o greşeală politică. Nu putem lua o decizie industrială pentru secolul XXI cu reglementări concurenţiale pentru secolul XX", le-a declarat jurnaliştilor Le Maire, reafirmând un avertisment transmis oficialului european privind respingerea alianţei dintre Alstom şi Siemens, informează Agerpres.
Bruxelles-ul urmează să decidă până la mijlocul lunii februarie dacă aprobă sau nu fuziunea dintre Alstom şi Siemens, cei doi giganţi din sectorul transportului feroviar european, o tranzacţie anunţată în septembrie 2017.
Interzicerea fuziunii între Alstom şi Siemens "ar trimite Chinei, care dispune de mijloace considerabile, un mesaj că Europa se divizează şi dezarmează", a avertizat recent Le Maire, subliniind că nu există motive rezonabile pentru ca Bruxelles-ul să se opună acestei fuziuni.
Comisia Europeană s-a declarat îngrijorată de posibilitatea ca această fuziune va afecta concurenţa în ceea ce priveşte furnizarea mai multor tipuri de trenuri şi sisteme de semnalizare.
Fuziunea dintre Alstom şi Siemens ar da naştere unui gigant european în domeniul transportului feroviar, prezent în 60 de ţări şi cu o cifră de afaceri anuală de 15,6 miliarde euro. Această fuziune ar permite celor două companii să concureze cu chinezii de la CRRC şi cu grupul canadian Bombardier.
Alstom şi Siemens au o prezenţă importantă şi pe piaţa din România.