FRANŢA: Macron anunţă că ''influenţa'' va fi o ''funcţie strategică'' a Apărării

G.D.
Internaţional / 9 noiembrie 2022

Macron anunţă că ''influenţa'' va fi o ''funcţie strategică'' a Apărării

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat astăzi că "influenţa" va fi ridicată la rangul de "funcţie strategică" a Apărării, în contextul înăspririi luptei informaţionale în lume, relatează AFP, conform Agerpres.

"Nu vom fi spectatori răbdători", care asistă la răspândirea de informaţii false sau de discursuri ostile Franţei, iar "convingerea face parte cu certitudine din cerinţele strategice", a declarat preşedintele francez, anunţând că această luptă va primi "mijloace substanţiale".

"Trebuie să ne gândim astfel la promovarea" acţiunii Franţei, "fără orgoliu, dar şi fără inhibiţie nedorită", a adăugat el, prezentând priorităţile strategice ale Parisului într-un discurs la Toulon.

Franţa va trebui să ştie "să detecteze fără întârziere" aceste forme de război hibrid care sunt desfăşurate împotriva sa, să le "împiedice" şi, "la rândul nostru, însă într-un mod democratic, să le devansăm, folosind în avantajul nostru câmpurile digitale şi fizice".

"O atitudine care ar fi doar reactivă, chiar defensivă, ar putea trece drept o formă de pasivitate, ceea ce nu ne-ar caracteriza", a adăugat Emmanuel Macron.

"Prin urmare, influenţa va fi de acum o funcţie strategică, dotată cu mijloace substanţiale", a mai spus el, precizând că acest lucru se va face la nivel interministerial, iar "în latura sa internaţională un rol central îl va avea Ministerul pentru Europa şi Afaceri Externe".

În acelaşi discurs, Macron a mai declarat că întreaga capacitate a Franţei de descurajare nucleară "contribuie" la "securitatea" Europei, clarificând astfel afirmaţii recente care păreau să fi pus sub semnul întrebării această miză.

"Astăzi, mai mult decât ieri, interesele vitale ale Franţei au o dimensiune europeană. Forţele noastre nucleare contribuie astfel, prin simpla lor existenţă, la securitatea Franţei şi a Europei", a declarat el.

"Să nu uităm că Franţa are capacitate de descurajare nucleară şi să ne ferim uneori să dramatizăm unele afirmaţii", a adăugat Macron.

La 12 octombrie, şeful statului a stârnit o controversă declarând la postul de televiziune France 2 că un atac nuclear "în regiunea" Ucrainei, ceea ce ar însemna o potenţială extindere în ţări europene membre ale NATO, nu ar ţine de "interesele fundamentale" ale Franţei.

"Doctrina noastră se bazează pe ceea ce am numi interesele fundamentale ale naţiunii, iar ele sunt definite foarte clar. Acest lucru nu ar fi pus semnul semnul întrebării dacă ar exista un atac balistic nuclear în Ucraina sau în regiune", a spus el.

Macron, care a pledat insistent în ultimii ani pentru întărirea suveranităţii Europei în materie de apărare, a insistat de asemenea asupra ancorării "exemplare" a Franţei în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

El a descris o Franţă "respectată pentru statutul său de deţinătoare a armei nucleare, motor al autonomiei strategice europene, aliat exemplar în spaţiul euro-atlantic, un partener fiabil şi credibil".

Ambiţia Franţei este de a fi "o putere în centrul autonomiei strategice europene, cu o ancorare atlantică puternică, dar în avanspost şi pivot al lumii", a insistat el, prezentând noua strategie a Franţei în materie de apărare şi provocări geopolitice viitoare.

În acelaşi timp, Macron a pledat pentru "întărirea legăturilor cu Germania" în domeniul apărării, sperând chiar la "progrese decisive în următoarele săptămâni".

Spunând că Germania este un "partener indispensabil", şeful statului a dat asigurări că "echilibrul parteneriatului nostru depinde (...) parţial de reuşita proiectului european".

"Forţele noastre sunt făcute pentru a colabora", a adăugat el, în contextul în care Parisul şi Berlinul au încercat la finalul lunii octombrie să relanseze motorul franco-german după o serie de diferende.

De asemenea, Macron a anunţat că Franţa şi Marea Britanie vor avea un summit despre chestiunile de apărare în primul trimestru din 2023.

"Parteneriatul nostru cu Marea Britanie trebuie ridicat la un alt nivel şi îmi doresc să reluăm activ firul dialogului nostru despre operaţiunile, capacităţile, chestiunile nucleare şi domeniul hibrid şi să ne reconectăm cu ambiţia care se potriveşte ţărilor noastre prietene şi aliate", a declarat el.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro