FT: Grecia vrea mai mult timp pentru îndeplinirea condiţiilor de austeritate

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 16 august 2012

FT: Grecia vrea mai mult timp pentru îndeplinirea condiţiilor de austeritate

Grecia vrea să ceară încă doi ani pentru îndeplinirea condiţiilor celui mai recent plan de austeritate convenit cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, conform unui document obţinut de publicaţia britanică Financial Times (FT). Acesta arată că premierul grec, Antonio Samaras, va prezenta săptămâna viitoare detaliile propunerii sale cancelarului german, Angela Merkel, la Berlin, şi preşedintelui Franţei, Francois Hollande, la Paris.

Documentul notează că Grecia vrea ca termenul stabilit pentru aplicarea reducerilor în scopul diminuării datoriei sale să fie prelungit cu încă doi ani, până în 2016, faţă de 2014, cum a fost stabilit iniţial.

Însă, purtătorul de cuvânt al cancelarului german Angela Merkel, Steffen Seibert, a declarat, ieri, că Grecia trebuie să-şi respecte obligaţiile de reformă cuprinse în acordul existent. "Pentru Angela Merkel şi pentru întregul guvern german, ceea ce contează este memorandumul de înţelegere convenit între Grecia şi creditorii săi", a declarat Seibert, adăugând că nicio decizie nu va putea fi luată înainte de luna septembrie, când reprezentanţii UE, BCE şi FMI urmează să-şi publice concluziile cu privire la reformele Greciei. "Raportul troicii va servi drept bază pentru orice decizie viitoare", a subliniat Seibert.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2718
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6289
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5798
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1282
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.7919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb