Funcom a deschis un nou studio în Bucureşti

Comunicate de presă / 18 noiembrie 2021

Funcom a deschis un nou studio în Bucureşti

Ionuţ Codreanu, Head of Studio, vorbeşte despre planurile studioului din Bucureşti, crearea unui departament de QA de top, precum şi despre viitoarea extindere către alte arii de game development, conform unui comunicat remis redacţiei.

"Avem planuri ambiţioase pentru studioul din Bucureşti", spune Ionuţ Codreanu. "Acesta este unul dintre motivele pentru care am fost atras de oportunitate, pe lângă mediul agil, multiculturalitate şi abordarea «flat structure». Am găsit aici o comunitate de oameni deschişi şi pasionaţi de ceea ce fac. Este un mediu dinamic, în care experimentăm, învăţăm şi devenim mai buni în fiecare zi."

"Suntem bucuroşi că am găsit persoana potrivită pentru a deschide un nou studio în Bucureşti. Ionuţ are o experienţă bogată pe piaţa de gaming din România, lucrând de mai mult de 17 ani în companii precum Vivendi, Bandai Namco şi Ubisoft. Suntem încrezători că Ionuţ va transforma Funcom Bucureşti într-un jucător important. Studioul din Bucureşti va fi implicat în dezvoltarea unor proiecte precum Dune, Conan Exiles şi nu numai", spune Rui Casais, CEO Funcom.

Prioritatea lui Codreanu este să găsească oamenii potriviţi pentru a pune bazele studioului din Bucureşti. "Primii colegi sunt deja aici şi am pornit activitatea. Căutăm în continuare oameni talentaţi alături de care să ne atingem obiectivele noastre foarte ambiţioase. Vrem să construim un departament de testare care va lucra alături de echipele de producţie pentru a ne asigura că livrăm jocuri la cel mai înalt standard de calitate. În acelaşi timp, punem bazele unei echipe de automatizări care va eficientiza modul în care dezvoltăm şi testăm jocurile. Pentru a ajunge acolo, ne dorim să aducem oameni experimentaţi, dornici să-şi dezvolte noi abilităţi şi să lucreze cu cele mai noi tehnologii".

Funcom este cunoscut pentru jocuri precum Anarchy Online, Age of Conan şi The Secret World. Noii angajaţi din Bucureşti vor lucra pe brand-uri mari precum Conan şi Dune. "Dune este cel mai ambiţios proiect al nostru de până acum. Frank Herbert a creat un univers emblematic şi suntem încântaţi că avem şansa să îl recreăm în jocul nostru", spune Ionuţ.

Sediul Funcom este situat în centrul Bucureştiului. "Când am deschis studioul am căutat o locaţie care să exprime valorile companiei noastre - creativitate, agilitate, dinamism. Le-am găsit pe toate în noul nostru sediu, situat aproape de Piaţa Victoriei, unde îi aşteptăm pe viitorii noştri colegi. Ne concentrăm pe crearea unui spaţiu care să încurajeze colaborarea şi creativitatea, un loc în care angajaţii să se simtă bine şi să socializeze. La sfârşitul zilei, nu e vorba doar despre munca în sine, ci şi despre atmosfera şi calitatea timpului petrecut împreună".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

21 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3614
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9178
Gram de aur (XAU)Gram de aur257.2300

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro