Funcţionarii publici ameninţă cu greva generală de joia viitoare

Roxana Eichel
Politică / 3 octombrie 2008

Revendicările funcţionarilor publici prevăd ca salariul mediu să ajungă la 1 300 lei de la 1 noiembrie, sindicatul Sed Lex ameninţând cu greva generală în cazul în care Guvernul nu va aproba această majorare.

În prezent salariul mediu al funcţionarilor publici este de 850 lei. Ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat ieri, în cadrul negocierilor eşuate cu sindicaliştii, că efortul bugetar pe care l-ar presupune această creştere salarială ar duce deficitul bugetar al ţării noastre la peste 7% anul viitor. O astfel de cifră ar reprezenta dublul deficitului bugetar cerut de UE, încălcând Tratatul de la Maastricht. O astfel de măsură ar genera o destabilizare economică puternică la nivel naţional, antrenând creşterea inflaţiei şi o nouă modificare a dobânzii cheie de către BNR.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7547
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3631
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.3552

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb