Funcţionarii publici încep protestele

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Politică / 30 aprilie 2009

Îngheţarea salariilor bugetarilor - indicator al neputinţei Guvernului de a atrage venituri la bugetul de stat - este rezultatul incertitudinii, nepriceperii şi incoerenţei politicilor guvernamentale care au blocat activitatea instituţiilor publice, consideră preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu.

Liderul de sindicat acuză Guvernul că a promovat o ordonanţă neconstituţională (OUG 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice) care va subordona politic şi economic administraţia publică, pentru a face cadou oamenilor de afaceri, bineînţeles apropiaţilor politici, instituţiile de control ce vor acţiona, astfel, drept instrumente în eliminarea concurenţei şi protejarea propriilor afaceri.

"Condamnarea bugetarilor la sărăcie, subordonarea politică şi economică a administraţiei publice şi sfidarea importanţei corpului func­ţionarilor publici într-un stat de drept -funcţionarii publici fiind garantul stabilităţii şi independenţei aplicării legii- ne determină să declanşăm, în interes public, conflictul de muncă la nivel naţional pe ramura Administraţie Publică", a subliniat preşedintele SNFP.

Potrivit unui comunicat remis redacţiei, SNFP a declanşat, deja, acţiunea de strângere de semnături pentru începerea acţiunilor de protest.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2537
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5164
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5707
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1178
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.0876

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb