Future Economy Gala premiază excelenţa în business

V.G.
Media-Advertising / 7 noiembrie

Future Economy Gala premiază excelenţa în business

Future Economy Gala, un eveniment exclusivist pe piaţa de business din România, aduce în prim plan excelenţa şi profesionalismul unor reprezentanţi ai mediului de afaceri care au reuşit să obţină rezultate marcabile, informează un comunicat de presă transmis astăzi redacţiei.

"Deşi am traversat perioade dificile, începând cu pandemia şi continuând cu criza umanitară declanşată de războiul de la graniţă, criza preţurilor şi cea energetică, în mediul economic românesc sunt agenţi economici care au trasformat crizele în oportunităţi", precizează sursa citată.

Conform sursei, Future Economy Gala este organizată de Ziarul News, în partenereiat cu Asociaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton- ADAA, pentru a aplauda excelenţa în diverse sectoare economice şi a aduce în prim plan, la nivel naţional, modelele de bune practici.

"Tot mai mult se confirmă faptul că atât creşterea economică cât şi prosperitatea depind de evolutia mediului de afaceri. Acesta este motivul pentru care modelele de bune practici trebuie să fie aduse în prim planul opiniei publice. Ziarul News susţine şi promovează antreprenorii, iar reuşitele lor sunt subiecte în paginile publicaţiei. În cadrul Future Economy Gala am încercat să creăm un mix al actorilor economici: instituţii şi companii naţionale eficiente, antreprenori de succes şi business-uri care trec graniţele ţării, corporaţii, organizaţii non-profit şi oameni marcanţi la nivel naţional, care au făcut performanţă în ultima perioadă", a declarat fondatorul Ziarului News, Florina MANEA.

La rândul său, Andreea NEGRU, preşedinta ADAA şi partener al evenimentului, susţine: "Este momentul să facem cunoscute valorile care stau la baza succesului în afaceri. În perioade marcate de incertitudini şi evoluţii macroeconomice dintre cele mai extreme, se impune ca profesionalismul, inovarea şi creativitatea să fie scoase în evidenţă pentru a putea depăşi momente critice, a sparge tipare şi tabuu-uri şi a învăţa din lecţiile trecutului. Tragem concluziile unui an marcat de provocări şi trasăm tendinţele anului viitor, alături de reprezentanţi de marcă ai Guvernului, mediului de afaceri şi ai Băncii Naţionale a României. Am considerat important să susţinem afacerile remarcabile care contribuie la dezvoltarea României".

Cuvântul de deschidere al Galei aparţine Gabrielei Firea, Ministru Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Florin Spătaru, Ministrul Economiei, Anca Dragu, Senatoare, fostă Preşedintă a Senatului, Adrian Vasilescu, Consilierul guvernatorului BNR, Florin Jianu, Preşedinte al Consiliului National al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România şi Cătălin Canciu, Secretar de stat, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului.

În cadrul evenimentului va fi lansat TOP 100 de interviuri din antreprenoriat. După discursurilor oficialităţilor, va urma festivitatea de premiere a excelenţei în afaceri. Evenimentul este moderat de Andreea Negru, Preşedinte ADAA şi Adrian Maniuţiu, fondator EM360.

Partenerii instituţionali ai evenimentului: Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, US Institute of Diplomacy and Human Rights, Uniunea Camerelor de Comerţ Bilaterale din România.

Partenerii strategici : EximBank, Alpha Bank, Fondul Român de Contragarantare, OMV Petrom, S.N.G.N. ROMGAZ S.A., CNTEE Transelectrica S.A, COMOTI- Institutul Naţional de Cercetare- Dezvoltare Turbomotoare, S.N.T.G.N. Transgaz S.A., Compania Naţionala Poşta Română, Manpres, România Durabilă, Nolia Shop&Academy, D.O Security, Mirdatod, Kinetobebe, Farmasi, Flori cu Fitze, Crama Aramic, OMG Cabina Foto, Sweet Moments, PWN Romania,Horeca Culinary School, Zexe Herastrau, Happy Forever by Andreea, Clinica Soft Skill, Loncolor, Galeriu Partners.

Parteneri media: Profit.ro, mediaTrust, Ziarul Bursa, Energynomics, Grupul de Presă MediaUno, Money.ro, Energy Industry Review, Invest Energy, More Networking, The Diplomat Bucharest, Focus Energetic, EM360, Economistul, Oxygen Events, Q Magazine, Club Economic, Piaţa Financiară, Metropola TV.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9184
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7383
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6933
Gram de aur (XAU)Gram de aur267.3958

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro