Liderii statelor G7 au îndemnat China, în finalul summitului de la Cornwall, să "respecte drepturile omului" ale minorităţii musulmane uigure din regiunea Xinjiang, precum şi în Hong Kong, exprimându-se totodată în favoarea cooperării cu Beijingul "în interes reciproc", potrivit comunicatului final al summitului, informează Agerpres.
"Dorim să ne promovăm valorile şi îndemnăm China să respecte drepturile omului şi libertăţile fundamentale în ce priveşte Xinjiang şi aceleaşi drepturi, precum şi un nivel semnificativ de autonomie în ce priveşte Hong Kong", afirmă şefii de stat şi de guvern din Franţa, Italia, Marea Britanie, Canada, SUA, Germania şi Japonia, reuniţi la Carbis Bay, în Cornwall (sud-vestul Angliei).
Comunicatul subliniază de asemenea "importanţa păcii şi stabilităţii în strâmtoarea Taiwan" şi "încurajează reglementarea paşnică a problemelor" regionale.
Liderii G7 menţionează că sunt "profund preocupaţi" de situaţia din Marea Chinei de est şi de sud şi se opun "ferm oricăror tentative unilaterale de a schimba statu-quo-ul şi de a creşte tensiunile".
1. 7 Gandaci marxisti!
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 13.06.2021, 22:02)
Asta e conform principiului: "cainii vestici latra(a paguba), caravana chinezeasca trece"!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.06.2021, 10:17)
dupa ce aproape ai exterminat indienii nativi, in timp ce segregarea rasiala inca se practica in sud, sa vii sa vorbesti acum de respectarea drepturilor omului e o gluma buna. dar, heeeiiiiiiii.....cine suntem noi sa punem la indoiala cuvantul jandarmului mondial?.....este democratia americana! sa ne inclinam! hai sictir!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.06.2021, 16:11)
Mai intai ar trebui sa ceara tarilor islamice sa respecte drepturilor omului.