Conferinţa “Codul insolvenţei 2020”Conferinţa “Codul insolvenţei 2020”

GABRIELA FIREA: "Sunt necesare eforturi comune la nivel de Guvern şi autorităţi locale pentru combaterea poluării în Capitală"

B.B.
Miscellanea /

 "Sunt necesare eforturi comune la nivel de Guvern şi autorităţi locale pentru combaterea poluării în Capitală"

Primarul General, Gabriela Firea, s-a întâlnit, luni, cu ministrul Mediului, Costel Alexe, pentru a discuta despre implementarea măsurilor privind îmbunătăţirea calităţii aerului în Municipiul Bucureşti, potrivit News.ro.

"Am discutat astăzi, în cadrul întâlnirii nu ministrul Mediului, despre stadiul măsurilor din Programul Integrat de Calitate a Aerului de la nivelul municipiului Bucureşti, un document strategic, programativ, care a fost realizat de actuală administraţie şi votat, în majoritate de CGMB. Reamintesc faptul că, până în anul 2016, Capitala României nu avea un plan integrat de calitate a aerului, care să propună acţiuni concrete de combatere a poluării. Programul Integrat de Calitate a Aerului prevede o serie de măsuri concrete, care trebuie puse în aplicare de Primăria Capitalei, dar şi de către autorităţi centrale precum Ministerul Transporturilor prin CNAIR - cum ar fi finalizarea staţiei de metrou Drumul Taberei şi demararea lucrărilor la magistrala M6 - linia de metrou 1 Mai - Aeroportul Otopeni, precum şi dinamizarea lucrărilor la Centură ocolitoare a Capitalei. Am subliniat, de asemenea, în cadrul întâlnirii faptul că am dori că ministerul de resort să facă investiţii la 3 din cele 4 CET-uri din Capitală pentru care, din nefericire, nu au mai fost alocate resurse financiare şi care, în prezent, constituie o sursă importantă de poluare. Mi-aş dori că la următoarele întâlniri pe tema poluării să participe şi celelalte instituţii care pot acţiona pentru îmbunătăţirea calităţii aerului. Este vorba despre Ministerul Transporturilor (CNAIR), Ministerul Energiei dar şi Inspectoratul de Stat în Construcţii (Ministerul Dezvoltării)", a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, Gabriela Firea, după întâlnirea cu ministrul Mediului.

Gabriela Firea a prcizat că a explicat, în cadrul întâlnirii, că Primăria Capitalei va colabora cu toate entităţile cu atribuţii în domeniul mediului astfel încât această problema poluării să fie cât mai rapid rezolvată, atât în ţară cât şi în Capitală.

"Conştienţi de gravitatea acestei situaţii, cu efecte directe asupra sănătăţii populaţiei, odată cu preluarea mandatului au fost concentrate eforturile pentru identificarea acelor măsuri care să acţioneze în mod real asupra calităţii aerului, ţînând cont în primul rând de dinamică traficului urban şi de dezvoltarea economică şi urbanistică a Bucureştiului: pentru prima dată în ultimele decenii, am început un amplu proces de modernizare al parcul auto al STB, pentru care alocăm peste 470 de milioane de euro, proveniţi atât de la bugetul local cât şi din fonduri nerambursabile - fonduri europene nerambursabile şi fondul pentru mediu", a mai transmis Gabriela Firea.

Edilul şef a mai amintit că Primăria Capitalei, acordând bucureştenilor 5.000 de vouchere în valoare de câte 9.000 lei fiecare, a eliminat peste 4.000 de rable poluante de pe străzile Bucureştiului.

Potrivit comunicatului, un alt proiect, apreciat şi la nivelul Ministerului Mediului, este proiectul OXIGEN, prin care se elimina, practic din circulaţie autoturismele poluante, non-euro, Euro1, Euro 2 şi Euro 3.

Referitor la discuţiile din cadrul întrevederii de la Ministerul Mediului, Gabriela Firea a mai declarat: "Am trecut în revistă şi stadiul lucrărilor de infrastructură podurile, pasajele, supralargirile şi strapungerile pe care le realizează Primăria Capitalei prin companii municipale proprii sau prin companii private din domeniul construcţiilor şi am stabilit, de comun acord, că în continuare trebuie să depunem eforturi pentru aplicarea planului integrat de calitate a aerului pentru că toate aceste măsuri cumulate - atât cele care ţîn de responsabilitatea Primăriei Capitalei cât şi cele care revin ministerelor - duc în mod cert la îmbunătăţirea calităţii aerului în Bucureşti".

Potrivit comunicatului, atât primarul gneral, cât şi reprezentanţii autorităţilor centrale prezente la întâlnire au stabilit că o măsură la fel de importantă că optimizarea traficului rutier o reprezintă salubrizarea eficientă, această având o pondere de 42% pentru reducerea poluării.

"Ne-am propus să fim mult mai drastici în ceea ce priveşte companiile de salubrizare din Capitală, care au contracte cu primăriile de sector. Este necesară o eficientizare a operaţiunilor de spălare a străzilor! Şi acum se spală străzile, dar nu suficient! În ceea ce priveşte o altă sursă de poluare, reprezentată de şantierele în desfăşurare, în perioada 2017-2019, Primăria Capitalei, prin inspectorii Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti, au întreprins peste 1.500 de acţiuni de control atât la şantierele de pe proprietate privată cât şi la cele de pe domeniul public aparţînând Municipiului Bucureşti. În urmă acestor controale au fost aplicate peste 900 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aprox. 400.000 de euro, pentru nerespectarea prevederilor actelor normative (neconformităţile constatate fiind lipsa implementării măsurilor necesare evitării producerii şi răspândirii prafului)", a mai afirmat primarul general.

În ceea ce priveşte măsurătorile efectuate de către Agenţia de Mediu şi de către anumite asociaţii sau fundaţii civice, Gabriela Firea a exprimat "disponibilitatea de a contribui la efortul general de combatere a poluării".

"Consider, de asemenea, că trebuie să fie realizat un audit al staţiilor de monitorizare a calităţii aerului, pentru că noi nu dorim sub nicio formă ascunderea adevărului ci vrem să aflăm situaţia reală a poluării în Capitală României", a mai declarat Gabriela Firea.

Reprezentanţii oraşelor Braşov, Iaşi şi Bucureşti, municipii care au probleme cu calitatea aerului, s-au întâlnit, luni, cu ministrul Mediului Costel Alexe.

Opinia Cititorului ( 9 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Parca a fost un guvern iubit cu Firea. Parca ea nu avea probleme in palatul de sticla al primariei. Acuma ceri ajutorul societatii pentru aerul imputit din jurul tau ? Inseamna ca nu te mai tii bine cu firea doamna Firea. Culoarea rosie din obraji se facu galbena ? Bataia de joc ce ai vomitat cind erai bine cu firea acuma e timpul sa o inghiti. Deci respira si inghite banii luati ca spaga si gata. Taci.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Doamna Primar, ca de obicei, vorbeste mult, agresiv, vrea sa iasa in evidenta mai ales acum in preajma alegerilor dar face de fapt, efectiv, face putin pentru bucuresteni, in opinia mea.

    Ar fi bine sa ne spuna cat costa reclamele difuzate de diverse televiziuni pentru "realizarile" domniei sale.  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Tanti Firea pune lenesii si coruptii din primarie sa curete strazile! Ca vad ca tot dati inainte cu autoturismele dar de praful care se aseaza peste tot nu vorbeste nimeni! E praf in tot orasul de la strazile necuratate si de la santierele pe care nu le amendeaza nimeni ca nu respecta nici cea mai mica norma de disciplina in constructii!! Rabe pline de noroi ies din toate santierele din oras , praful pe strazi e de 2 degete si firea bate campii!!!

    Mergeti in orice cartier si pe orice gasiti praf , nu funingine, lasati tampeniile ca masini sunt in toate orasele, dar mizerie pe strazi ca in Bucuresti nu e nicaieri! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    O "gramada" de politicieni au trecut de 30 de ani pe la Guvernare si nu ati fost in stare sa faceti CENTURA Bucuresti. Sa nu se mai intre prin Bucuresti pentru alte trasee rutiere si in acelasi timp sa ai posibilitatea de pe centura sa intri in zonele cat mai apropiate. Ati facut un calcul ce-ar fi insemnat.....??? Pe de alta parte stati numai cu mana intinsa dupa bani la Guvern. GigaCaloria tot din bani de la Guvern. Si aici nu ati facut nimic..aveti pierderi pe retea ingrozitoare si aveti si cel mai mic pret/GCal. din tara. Pana cand.... tot din taxele si impozitele din restul localitatilor din tara Gospodariti miliardele mai eficient....

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. ......Bucurestenilor...alegeti -va un primar capabil...nu un Prezentator de Stiri de la TV. Ce management si administrare cunoaste Firea ?? A facut vre-o Facultate de Administratie Publica ?? A fost in alte Capitale din Europa ..sa mai vada si in alte parti cum se gospodaresc. ?? Toata ziua e la TV cu gura mare... si atat. Alegeti-o si a doua oara cu 13 % din alegatori. si apoi veniti si va plangeti......

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    a mers cineva dintre edili in zona de periferie a capitalei seara sau noaptea?? sunt mii familii care ard in godine (sobe, centrale, etc) plastic, cauciuc, peturi si alte deseuri pentru a se incalzi, mai avem si recuperatori de diverse metale, care ard diverse, (cabluri electrice) pentru a recupera cuprul, aluminiu, etc, nimeni nu vrea sa vada lumea reala....... suntem porniti doar pe autoturisme, apropo....am vazut adevarate epave auto, norma euro5 care fumegau mai ceva ca mocanita, sau ce sa mai zic de autobuzele primariei.......

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Nu exista un avocat care sa cheme primarul in judecata ? De ce sint exceptate de autobuzele de la norma de poluare ?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    interzisa circulatia autoturismelor propretate personala in orele de virf 6-10 , 16-20 concomitent cu o densitate sporita a circulatiei RATB , daca nu sint de ajuns atunci putem mari miza, daca lumea nu intelege de bunavoie sa mai lase din masini pe acasa cind nu sint neaparat necesare atunci trebuie fortati

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Denise Rifai stie ca forma corecta a cuvantului este polutie, nu poluare.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS