Gabriela Scutea - propusă de ministrul Justiţiei pentru şefia Parchetului General

Ziarul BURSA #Politică / 22 ianuarie 2020

Gabriela Scutea este propunerea Ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, pentru numirea în funcţia de procuror-şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cătălin Predoiu a afirmat potrivit Agerpres: "Am ales candidaţii care au prezentat simultan competenţă şi experienţă. M-am ferit de experimente, pentru că situaţia în care se află Ministerul Public nu permite experimente. Doamna procuror Gabriela Scutea a avut cea mai solidă prestaţie şi cel mai solid dosar profesional depus dintre toţi candidaţii. O prestaţie aplicată, concretă, pertinentă şi plină de hotă-râri. Este un procuror pentru care Ministerul Public nu prezintă necunoscute. A demonstrat cunoaştere, viziune, forţă şi substanţă profesională. Proiectul de management al doamnei Scutea a fost cel mai bun dintre toate cele prezentate, acoperind complet atât partea de administraţie şi construcţie internă a Ministerului Public, cât şi partea de reprezentare externă. Cunoaşte bine MCV şi este foarte bine cunoscută a Bruxelles".

Conform procedurii, propunerea ministrului va fi înaintată Consiliului Superior al Magistraturii, care va acorda un aviz. După obţinerea acestuia, Predoiu va înainta propunerea preşedintelui Klaus Iohannis în vederea numirii noului şef al PICCJ.

Ministerul Justiţiei a declanşat în luna decembrie a anului trecut procedura de selecţie pentru propunerea de numire a procurorilor-şefi ai Parchetului General, DNA şi DIICOT.

Opt candidaţi s-au înscris la selecţia pentru numirea procurorului-şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: Ionel Corbu, Florin-Daniel Căşuneanu, Gabriela Scutea, Laura Oprean, Pompiliu - Marian Drilea - Marga, Daniel Horodniceanu, Sorin Săndel Vasilache şi Răzvan Horaţiu Radu.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0291
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3487
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3413
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9030
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.4358

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb