GALA ARBC 2019: OTP Bank România - Banca Anului

V.V.
Bănci-Asigurări / 26 martie 2019

Oana Lucia Ilie

Oana Lucia Ilie

OTP Bank România a fost desemnată "Banca Anului" şi a obţinut premiul pentru "Cel mai bun credit ipotecar" în cadrul Galei Asociaţiei Române a Brokerilor de Credite (ARBC), ediţia a IV-a, 2019.

Colaborarea îndelungată cu firmele de brokeraj de credite, strategia pe termen lung implementată precum şi volumul vânzărilor de produse şi servicii adresate clienţilor din segmentul persoane fizice au creat premisele pentru accesarea acestor premii. Anul trecut, vânzările de credite ipotecare prin intermediul brokerilor de credite, pentru clienţii persoane fizice au crescut cu peste 200%, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei noastre.

Oana Lucia Ilie, Distribution Sales Channels & Branch Network Director, OTP Bank România a declarat: "Suntem încântaţi să vedem că eforturile noastre susţinute dau roade şi sunt apreciate de partenerii noştri, brokerii de credite din România. În ultimii ani ne-am concentrat pe construirea unor relaţii de afaceri stabile pe termen lung atât cu clienţii, cât şi cu partenerii noştri. Mulţumim, ARBC, pentru premiile acordate şi buna colaborare pe care o avem cu membrii Asociaţiei".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Online Pharmacy India Tamoxifen 20 Mg Cialis Cephalexin And Alcoholic Beverages Interaction tadalafil cialis fr om india Keflex For Uti Infection Dosage Canine

    Water Pills For Bloating Cialis How to buy isotretinoin tablets without perscription online cialis 40 mg Balding Propecia Pill

    whe reCan I Get Cephalexin buying cheap cialis online Cialis Fruchtbarkeit free trial cialis online Viagra 100mg 4 Stuck

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2788
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6265
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6205
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1442
Gram de aur (XAU)Gram de aur641.4000

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb