GALAŢI: Investiţie de 2 milioane de lei într-o sală de sport

ANA FELEA
Miscellanea / 18 august 2021

Investiţie de 2 milioane de lei într-o sală de sport

Sute de elevi din Galaţi vor putea desfăşura activităţile sportive într-o sală modernă, abia dată în folosinţă. Anunţul a fost făcut de primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, care a participat la inaugurarea obiectivului pentru care au fost cheltuiţi 2 milioane de lei.

Sala de sport modernă a fost construită pentru elevii din Campusul şcolar Al. I. Cuza, din cartierul Ţiglina 2.

Primarul Ionuţ Pucheanu a declarat: "Continuăm să le oferim copiiilor cele mai bune condiţii pentru educaţie, iar sportul este esenţial pentru o dezvoltare sănătoasă. Am construit o sală de sport nouă cu toate dotările necesare în acest campus şcolar. Vom continua astfel de investiţii în unităţile de învăţământ din oraş".

Clădirea are o suprafaţă de 610 metri pătraţi şi dispune de o suprafaţă de joc modernă, cu pardoseală elastică, are vestiare, grupuri sanitare şi instalaţie de încălzire. De asemenea, s-au asigurat dotările necesare şi echipamentele necesare: bancă gimnastică, ladă gimnastică, trambulină, plasă volei, mingi, porţi de handbal şi fotbal.

Lucrările, în valoarede 1.920.000 de lei cu TVA, au fost executate de societatea SERVLAND.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5223
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7265
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0777
Gram de aur (XAU)Gram de aur650.3914

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb