"Gazprom", deschis negocierilor cu Lituania pentru reducerea preţului la gaz

Ziarul BURSA #Internaţional / 9 septembrie 2013

"Gazprom", deschis negocierilor cu Lituania pentru reducerea preţului la gaz

Concernul rus "Gazprom" este deschis negocierilor cu Lituania în vederea scăderii preţului la gazul natural rusesc livrat în această ţară, a declarat, vineri, preşedintele "Gazprom", Aleksei Miller, în urma întrevederii avute cu premierul lituanian Algirdas Butkevicius.

"Este vorba despre o reducere substanţială a preţului pentru consumatorii lituanieni", a spus Miller. Potrivit preşedintelui "Gazprom", citat de Agerpres, negocierile pe marginea "scenariilor de cooperare" vor fi continuate. "Ambele părţi sunt interesate în finalizarea cât mai grabnică a acestora", a subliniat Miller, enumerând printre subiectele discutate "investiţiile, tranzitul de gaz spre Kaliningrad, problemele comerciale".

Reţeaua de gaz a Lituaniei este până la această oră integrată doar spre est, astfel că ţara este total dependentă de livrările de gaz rusesc. Pentru diversificarea importurilor de gaz, Lituania construieşte la Marea Baltică un terminal pentru livrări de gaz natural lichefiat.

După cum se speră la Vilnius, acest lucru va deveni un important argument în dialogul cu "Gazprom" şi va duce la reducerea preţului la gaz pentru consumatorii lituanieni. În prezent, acesta este de circa 500 de dolari pe mia de metri cubi, fiind unul dintre cele mai mari din Europa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0871
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3558
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8560
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.6214

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb