Generalul Stănculescu, eliberat condiţionat

V.B.
Miscellanea / 21 mai 2014

Fostul general Victor Atanasie Stănculescu a fost eliberat astăzi condiţionat din penitenciarul Jilava, unde ispăşea o condamnare de 15 ani de închisoare în Dosarul Revoluţiei de la Timişoara din 1989, informează surse din presă.

Pe 24 martie, Judecătoria Sectorului 4 a respins cererea lui Stănculescu de eliberare condiţionată, după executarea unei treimi din pedeapsă. Fostul general, în vârstă de 85 de ani, a fost încarcerat în octombrie 2008. Domnia sa a arătat, în cererea de eliberare condiţionată, că a executat peste 5 ani de închisoare din pedeapsa de 15 ani la care a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Noul Cod Penal prevede eliberarea condiţionată în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani. Aceasta poată fi dispusă după executarea a cel puţin o treime din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.

De asemenea, noul Cod de Procedură Penală stipulează că eliberarea condiţionată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.

Pe 22 ianuarie, după audierea la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) în Dosarul Revoluţiei, fostul general declara că speră să fie eliberat condiţionat după ce execută o treime din pedeapsă.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
cosmopharm.eu
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2337
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5791
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6768
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1421
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.0057

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb