Geoană: Miza alegerilor europarlamentare, răspunsul la criza economică

(A.G.R.)
Ziarul BURSA #Politică / 27 aprilie 2009

Miza principală a alegerilor europarlamentare din 7 iunie este răs­punsul pe care stânga românească şi europeană îl poate face la criza economică şi financiară, dar şi la modul în care ţara noastră va fi reprezentată în Europa şi în lume, a declarat, duminică, la Sinaia, preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Mircea Geoană, informează Agerpres. Potrivit acestuia, rezultatul alegerilor europarlamentare este extrem de important pentru ecuaţia politică din România şi din Europa, afirmând, totodată, că aceste alegeri reprezintă "turul zero" pentru alegerile prezidenţiale pentru că multă lume va interpreta raportul de forţe politice de pe scena politică românească ca pe un prim semnal de activitate electorală pentru alegerile prezidenţiale.

Liderul social-democraţilor a subliniat că, pentru politicienii de stânga, băncile sunt importante, dar mult mai importante sunt salvarea locurilor de muncă, nivelul de trai al salariaţilor, pensionarilor, tinerilor, agricultorilor, pensionarilor.

Mircea Geoană a mai spus că de victoria PSD la alegerile din 7 iunie va depinde şi modul în care vor fi apărate interesele româneşti în Europa.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb